Iar zilele trecute, echipa Bruehl a lansat pe piață un model de canapea în deplină armonie cu trendul simplității confortabile. Este vorba de Together, o canapea modulară, gata să ia forma și dimensiunile cerute de client, în cel mai simplu mod. Poate fi oricât de mult lungită, în forma literei L sau a literei U, la fel cum poate fi adaptată unei suprafețe reduse, limitându-se la câteva module. Pentru că este o canapea modulară – cea mai bună soluție pentru personalizarea unei piese de mobilier.
Caracteristici garantate de producător: nivel de fermitate mediu – nici prea moale, nici prea tare, de unde rezultă o senzație de confort deplin la nivelul șezutului. Cât despre spătar, acesta se regăsește fie în variantă lungă, prevăzută cu brațe mari, fie în variantă mică, cu brațe scurte. Atunci când vorbim de folosirea unui singur modul, cu rol de fotoliu, sau a două module, cu rol de canapea micuță, Together vine cu un spătar rotunjit ce ține loc și de brațe.
În ton cu nevoia de întreținere ușoară, canapeaua Together de la Bruehl are tapițeria detașabilă, putând fi deci dată jos pentru curățare periodică. Se potrivește amenajărilor cu mobilă joasă, transmițând o impresie de tihnă, de intimitate. Producătorul a inclus în cadrul acestui model și o măsuță de cafea scundă, de integrat între module sau în completarea acestora. Canapeaua este disponibilă în mai multe nuanțe de culoare, în general pastelate. +5
Despre Bruehl
Producător de scaune și canapele, fabrica Bruehl funcționează încă din 1948. Pentru zilele noastre, este un exemplu de bune practici, bazându-și producția pe standarde în vogă: ecologie, durabilitate, energie verde, economisirea resurselor. Secretul acestui producător: un amestec echilibrat de muncă manuală și tehnică de ultimă generație. +5
+5
+5