Mobila din camera copilului: recomandările specialistului

Într-un material postat de revista Magmob cu câteva săptămâni în urmă, ați văzut un proiect concret de amenajare a camerei copilului într-o mansardă cu suprafață generoasă. Spațiul de circa 100 mp a fost gândit de designeri ca un univers al copilăriei, dar sfaturile lor trec dincolo de acest proiect.

 +3
În amenajarea camerei copilului trebuie ținut cont atât de nevoile celui mic, cât și de ale mamei/Acoladadesign.com
  |  

Iată recomandările specialistului, de ajutor tuturor părinților ce doresc să amenajeze camera copilului, cu ajutorul specialiștilor sau fără.

Mobilierul la comandă este soluția cea mai potrivită pentru camera copilului, adaptat și suprafeței disponibile, și nevoilor celor mic. Țineți cont: în amenajările camerei copilului, există doi beneficiari, și copilul, dar și mama.

Copilul vrea spații de joacă, mama vrea soluții de depozitare pentru hăinuțe, jucării și rechizite. Trucuri: pentru ca amenajarea să nu presupună schimbări radicale odată cu trecerea anilor, părinții pot cumpăra decorațiuni și mic mobilier ce nu implică costuri mari și care pot fi astfel schimbate din timp în timp, fără eforturi financiare serioase. Adică, cutii de depozitare, pouf-uri, polițe, covoare și perdele.  +3 www.acoladadesign.com +3 www.acoladadesign.com

Concluzie: „Echilibrul este calea cea mai sigură în orice amenajare interioară, obținerea armoniei dintre funcțional și estetic, nevoie și dorință, cu încadrare în bugetul confortabil beneficiarilor fiind misiunea noastră în cadrul fiecărui proiect în care ne implicăm.” /Acolada Design

Pe cei de la Acolada Design îi găsiți aici: Contact: Strada Călărași 27, Iași
+4 0787 727 776
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
www.acoladadesign.com


Acolada Design – camera copilului, amenajată într-o mansardă!

Echipa de designeri Acolada Design a acordat revistei noastre un interviu la sfârșitul anului 2018, despre o amenajare concretă. Proiectul a fost pus în practică în Iași, cu succes real. Imaginile și detaliile de amenajare interioară reprezintă o pledoarie pentru a oferi copiilor un spațiu creat de specialiști.

 +4
O amenajare inedită, la mansardă, pentru cei doi copii ai familiei/Acoladadesign.com
  |  

Mansarda pe care designerii Acolada Design au amenajat-o se întinde pe o suprafață de 100 de metri, permițând crearea unui spațiu chiar de poveste, care să răspundă tuturor nevoilor specifice anilor copilăriei, în cazul de față vârstei de școală primară.

Zona de joacă reprezintă elementul central al acestei amenajări. A fost creată sub forma unei căsuțe în miniatură, unei căbănuțe rustice, la interiorul căreia cei mici se pot juca în voie, beneficiind de mobilier de joacă specific vârstei. În acest fel, se delimitează perfect spațiul de joacă de restul încăperii, astfel că jucăriile folosite nu trebuie neapărat strânse și ascunse vederii. Pot rămâne pe loc, între pereții locului de joacă.  Și pentru a duce lucrurile până la capăt, pe acoperișul acestei căsuțe din casă s-a realizat o zonă de relaxare, cu pouf-uri și perne, sub forma unui seminivel la care accesul e asigurat de o scară interioară. Foarte interesante treptele!

Zona de dormit arată cu adevărat altfel decât te-ai aștepta. Cele două paturi sunt amplasate fiecare sub câte o fereastră de tip Velux, dar nu în poziție paralelă unul față de altul, ci unul în continuarea celuilalt. Un perete cu spații integrate de depozitare cărți separă cele două paturi. În cazul în care vin prieteni și doresc să înnopteze în mansardă, e prevăzută o canapea extensibilă.

Zona de studii se compune din două birouri cu scaune, poziționate de asemenea sub ferestrele mari. Birourile sunt clasice, minimaliste, realizate pe comandă într-un design curat, cu linii drepte și suple. Zona e completată și de o masă cu scaune unde cei mici pot desfășura împreună activități distractive – desenat, picat, colorat etc. Cât privește nevoia de lectură, a fost prevăzută o bibliotecuță lungă și scundă numai bună de umplut cu cărți. Ea joacă și rol de perete despărțitor al unei zone în care să se poată relaxa părinții.

Suprafața generoasă a mansardei a căpătat un aer de vacanță, de joacă, un aer dinamic prin folosirea mai multor scaune suspendate cu rol de leagăne. Între bârnele de rezistență s-au întins accesorii în stil marin, creând impresia de spațiu numai bun de explorat.

 +4 www.acoladadesign.com +4 www.acoladadesign.com +4 www.acoladadesign.comCam astea sunt diferențele între ceea ce amenajează părinții și ceea ce pot amenaja specialiștii. Alegeți creativitatea și profesionalismul! Pe cei de la Acolada Design îi găsiți aici:

Contact: Strada Călărași 27, Iași,

+4 0787 727 776

contact@acoladadesign.com
www.acoladadesign.com




 


Folina: autocolante geam antiefracție, antisolare, antimonotonie

Prețuri accesibile, gamă variată de modele, eficiență – autocolantele pentru geam se încadrează categoriei de articole pentru casă în proiecte de tipul Do It Yourself, fiind o soluție pentru cei care s-au săturat de interioare monotone și prea expuse luminii solare sau se tem de spărgătorii de case.

 +6
Soluții decorative și practice pentru orice geam/Folina.ro
  |  

Vă prezentăm astăzi autocolantele pentru geam de la Folina, căci ni se par pe cât de accesibile ca preț, pe atât de eficiente contra unor probleme destul de des întâlnite. Acest tip de autocolant este simplu de aplicat pe suprafața geamului, neimplicând asistență din partea furnizorului. Oricare dintre noi e capabil, cu ajutorul unor minime instrucțiuni, să-și securizeze fereastra împotriva hoților, soarelui sau monotoniei.

Dacă fereastra nu dă spre o priveliște pe care s-o admiri încontinuu, ci spre curtea vecinului, sau dacă geamul are o formă originală pe care nu dorești s-o ascunzi în spatele perdelei, autocolantul decorativ este o soluție. Se poate folosi pentru orice fel de fereastră, din camere, din bucătărie și baie, autocolantul fiind rezistent la orice condiții de umiditate. În alegerea modelului nu trebuie ținut cont decât de gusturile personale. +6 www.folina.ro +6 www.folina.ro

Autocolantul antisolar este o soluție pentru încăperile mult prea expuse soarelui; fereastra se încinge, lumina te orbește, pe scurt poți chiar să simți nevoia unei umbriri a camerei. Poți opta pentru un autocolant care să reducă strălucirea soarelui în casă, influențând inclusiv gradul de încălzire a camerei și împiedicând decolorarea obiectelor. Colecția este variată din punct de vedere cromatic și contribuie inclusiv la personalizarea estetică. +6 www.folina.ro +6 www.folina.ro

Folia antiefracție e cea mai interesantă propunere de la Folina. Modelul de folie transparentă (pentru că există și modele colorate) se aplică pe geam, de preferință sub baghetele ferestrei, și în caz de spargere a ferestrei, cioburile rămân lipite pe folie evitându-se astfel posibile accidentări. În cazul unei tentative de pătrundere prin efracție, rezistența foliei va descuraja tâlharul, geamul lăsând impresia că nu poate fi făcut țăndări. +6 www.folina.ro

Folina este inclusiv distribuitor de autocolante pentru mobilier, dar despre asta, într-un alt material.


IKEA – o perdea împotriva poluării

În curând va fi posibilă reducerea poluării aerului din interior cu ajutorul unei simple perdele. Un tratament bazat pe substanțe minerale, aplicat pe suprafața materialului, permite noii perdele IKEA să descompună poluanții atmosferici atunci când intră în contact cu lumina.

 +2
GUNRID - inovație textilă contra aerului poluat din casă/IKEA.ro
  |  

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în jur de 90% din populația lumii respiră aer poluat. IKEA s-a angajat să contribuie la o planetă cu aer curat, prin reducerea activă a poluanților atmosferici și, de asemenea, oferindu-le oamenilor soluții pentru a purifica aerul din casele lor. Perdeaua de purificare a aerului GUNRID este un nou pas în această direcție.

„Pe lângă faptul că permite oamenilor să respire un aer mai curat acasă, sperăm ca GUNRID să facă oamenii mai conștienți de poluarea aerului din spațiile interioare, inspirând schimbări comportamentale care să contribuie la o lume cu aer curat,” precizează Lena Pripp-Kovac, Head of Sustainability la Inter IKEA Group. „GUNRID este primul produs care utilizează această tehnologie, însă prin dezvoltarea acesteia vom descoperi noi oportunități pentru inovații viitoare asupra altor produse textile.”
 +2 www.IKEA.ro
Perdeaua GUNRID folosește o tehnologie unică, dezvoltată de IKEA în ultimii ani, împreună cu universități din Europa și Asia, precum și cu furnizori și inovatori IKEA. Modul în care funcționează este similar cu fotosinteza din natură. Procesul este activat atât de lumina exterioară, cât și de cea interioară.

„Este important să realizăm produse care rezolvă probleme actuale și care sunt relevante pentru oameni. Materialele textile sunt folosite mult în interiorul locuințelor, iar prin lansarea unei perdele care are capacitatea de a curăța aerul, creăm soluții de purificare a aerului accesibile, care ocupă puțin spațiu și, pe deasupra, fac casa mai frumoasă”, explică Mauricio Affonso, Product Developer la IKEA Range & Supply.

Timp de mai mulți ani, IKEA a redus poluarea aerului din propriile sale operațiuni, prin eliminarea treptată a produselor chimice periculoase și prin reducerea emisiilor în atmosferă. În 2018, IKEA a lansat inițiativa Better Air Now!, cu scopul de a transforma paiele de orez – reziduuri rămase în urma recoltării orezului, care sunt de obicei arse și care contribuie astfel la poluarea aerului – într-o nouă sursă de materiale regenerabile pentru produsele IKEA.

GUNRID este o perdea care permite purificarea aerului, și va fi disponibilă în magazinele IKEA anul viitor.

 


Insignis: mobilă clasică în stil industrial

Dacă v-ați plictisit de clasic, încercați stilul industrial! Câteva dintre piesele nelipsite dintr-o casă au fost realizate din materiale metalice, într-o interpretare mai puțin tradițională. Sunt pe cât de neașteptate, pe atât de reușite.

 +4
Un magazin online pentru decorarea casei tale/Insignis.ro
  |  

Cei de la Insignis se recomandă drept un magazin de decorațiuni pentru casă, punând la dispoziția cumpărătorilor nu doar accesorii și piese de mic mobilier, ci și consultanță în alegerea cea mai potrivită pentru fiecare client în parte. Gama de produse e variată, dar numitorul comun al tuturor pieselor oferite spre vânzare este dragostea pentru un amestec de stil industrial și stil vintage. Am ales trei piese mai speciale, menite a schimba atmosfera de acasă.

 +4 www.insignis.roNoptiera H65 este una metalică, dotată cu blat de sticlă. Confecționată din metal negru, are un design atipic, sugerând mai degrabă un scaun de bar decât o noptieră. Este pe cât de suplă, pe atât de practică, mulțumită celor spații de depozitare la vedere: poliță inferioară din metal pentru păstrarea cărților și revistelor la îndemână, și blat de sticlă la nivel superior pentru păstrarea telefonului/ceasului, de ce nu chiar a unei plante decorative.

 +4 www.insignis.roH114CM este un obiect cu aspect decorativ, dar cu funcționalitate maximă, adică un raft de depozitare, prevăzut cu trei coșuri. Materialul este metal în finisaj de culoare neagră, iar dimensiunile sunt generoase: 37x44x118cm. Cei de la Insignis îl recomandă pentru depozitarea hainelor, dar la fel de bine își găsește locul și într-o bucătărie, ca spațiu de păstrare a fructelor/legumelor.

 +4 www.insignis.roH81 este o etajeră reprezentativă pentru stilul industrial și ideală pentru o locuință plină de spirit masculin. Se agață pe perete și îndeplinește mai multe roluri, mulțumită accesoriilor sale – oglindă, buzunar, etajeră. Are un design cu adevărat original, și îi stă cel mai bine fie într-o baie, fie chiar la intrarea în casă, pe hol.
Insignis dispune de mult mai multe produse în stil industrial, de la piese de mobilier până la corpuri de iluminat. Vi-i recomandăm cu drag!