Înființată în anul 1995, Furniture by Quadra devenise un nume în industria producătorilor de mobilier, având baza clienților din domeniul HoReCa. Erau nelipsiți de la târgurile de profil din țară unde se remarcau printr-un stil plin de vitalitate, culoare și tușe clasice. Specialitatea Furniture by Quadra: mobila tapițată.
Zilele acestea și până pe 21 decembrie, activitatea fabricii se concentrează exclusiv pe vânzări, urmărindu-se lichidarea mobilei aflate pe stoc. Absolut toate piesele de mobilă au fost incluse în campania de vânzare cu reducere, astfel că orice produs poate fi achiziționat cu 50% din prețul de raft. Și aici intră de toate, de la canapele tapițate până la tablouri sau accesorii textile și decorative.
„Mari lichidări de stoc în outlet-ul nostru din Târgoviște! Piese de mobilă din lemn masiv, accesorii, modele tapițate, o selecție foarte variată de produse, la prețuri avantajoase. Primul venit, primul servit”, se arată într-o postare din 8 noiembrie, pe pagina de Facebook a producătorului. Anterior, Furniture by Quadra tocmai lansase o nouă gamă de scaune tapițate pentru industria ospitalității și participase la ediția 2022 a târgului Maison & Objet. Anunțul oficial al închiderii fabricii a fost publicat în 15 noiembrie.