GreenForest, colaborare cu Roberto Semprini
GreenForest încheie anul 2024 în forță, lansând un nou brand în cadrul Orgatec, cel mai important eveniment european dedicat mobilierului și soluțiilor pentru spațiul de lucru. Producătorul din Timișoara a încheiat un parteneriat creativ cu Roberto Semprini, designer de produs consacrat, pentru a oferi pieței de profil o gamă nouă de mobilă de birou, denumită chiar așa: Office 21. Culori blânde, atipice unui birou, și forme ultrasimple sunt secretele colecției.

GreenForest definește Office 21 drept o nouă abordare a spațiului de lucru, dezvăluind cele două obiective pe care le atinge noua colecție – inovație și performanță. „Dezvoltată în colaborare cu Roberto Semprini, Office 21 creează un adevărat mediu inspirațional care să motiveze munca, indiferent că vorbim de muncă în echipă sau individuală”, au declarat reprezentanții GreenForest.
Piesele de mobilier Office 21
… acoperă toate necesitățile de mobilare ale unui birou, cuprinzând:
• Raftul Mondrian – sistem modular pentru depozitare, ușor de configurat și adaptat spațiului office, indiferent de suprafață.
• Birourile Milano – o combinație de materiale ultrarezistente, design minimalist și funcționalitate modernă definește aceste mese de lucru care se bazează pe un cadru metalic plin de eleganță tipic italienească.
• Sistemul Fluxo – soluție acustică pentru birourile open-space, asigură în același timp și o delimitare vizuală, dar absolut estetică, contribuind la atmosfera creativă de birou.
• Dulăpioarele Piet – simpatice și funcționale, sunt ideale atât pentru birou, cât și pentru acasă. Au un design jucăuș și modern, inspirat de forme geometrice simple, dar puternice și se adaptează vizual și funcțional oricărui spațiu.




Standul Orgatec 2024
În cadrul târgului de mobilier office, GreenForest a amenajat standul propriu cu aceste produse nou lansate ale brandului Office, iar la fața locului s-a aflat însuși Roberto Semprini, în calitate de invitat special, care a vorbit despre cele mai noi tendințe în designul office. Standul în sine a fost personalizat în tonuri cromatice inedite – pe fond gri-închis au sărit în ochi piese moderne cu accente de culoare galbenă, roz, portocaliu. Caracteristica prezenței GreenForest la Orgatec 2024 se poate exprima într-o singură sintagmă: eleganță discretă și funcționalitate.
