Ce face un proiectant de mobilă?
În ultima vreme, e plin internetul de anunțuri de angajare în industria mobilierului. Un job anume iese în evidență: proiectant de mobilă. Unii îi adaugă termenul „inginer” în față, alții adaugă sintagma „cu abilități comerciale” la final. Dar ce înseamnă munca unui astfel de creativ? Cine o poate face și cât de amenințată este de năvala pe care AI a dat-o pe piața muncii la nivel global? Aflați în continuare.

Un proiectant de mobilier este printre membrii cei mai importanți ai unei echipe specializate în producția de mobilă. Rolul său pe scurt ține de transformarea unei schițe într-o piesă „în carne și oase”, este omul care se ocupă cu realizarea mobilierului pornind de la conceptul închipuit de designerul echipei. Acest job are atât o componentă creativă, cât și una tehnică, și presupune cunoștințe vaste și o continuă conectare la evoluțiile din domeniul amenajărilor interioare.
Ce trebuie să știi
• Ar fi ideal să fi urmat cursurile Facultății de Mobilier și Inginerie a Lemnului, de la Brașov – singura facultate din România care pregătește specialiști în designul și tehnologia mobilierului.
• Apoi, trebuie să stăpânești foarte bine programe de proiectare – AutoCAD e un must, cât și să dispui de cunoștințe reale de desen 3D.
• Evident, e obligatoriu să fii la curent cu cele mai noi tendințe în ce privește materialele ideale pentru mobilier, dar și să ții cont de cele mai revoluționare soluții în ce privește sustenabilitatea din cadrul proiectării mobilierului.
• Pentru a fi un bun proiectant de mobilier se recomandă să cunoști foarte bine materialele folosite în această industrie și să fii capabil de combinații dintre cele mai eficiente estetic și practic.
Ce trebuie să faci
Cam toate etapele de lucru de la schița realizată de designer până la piesa finală:
• creare model 3D,
• alegerea materialelor celor mai potrivite atât ca eficiență, costuri reduse, sustenabilitate și funcționalitate,
• îmbunătățirea prototipului prin soluții ingenioase de tipul unor accesorii sau materiale inovatoare,
• schițe de producție și montaj,
• întocmirea necesarului de materiale,
• probe de funcționalitate.
Acesta este un job de birou, nu se prea poate realiza de acasă, întrucât pe lângă munca de producție propriu-zisă, presupune și o continuă comunicare/colaborare cu departamentele de design și vânzări ale fabricii de mobilier respective.
Vestea bună este că deocamdată, inteligența artificială nu poate înlocui omul într-un asemenea job.

























