logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

zilahi@magazinulmobilei.ro
Publicitate

Culorile băii în anul 2026

Încă din ultimele zile/săptămâni ale anului 2025, specialiștii în decoruri interioare s-au grăbit să dea glas viitoarelor trenduri pentru acasă. Printre cele mai interesante, s-au numărat trenduri cromatice în... baie. Ceea ce ne bucură pentru că și în țara noastră merită să vedem băi amenajate cu mai multă culoare și personalitate. Până la urmă, culoarea înseamnă viață.

Culorile băii în anul 2026
thespruce.com
Publicitate
Andreea Chiru  |  14 Ianuarie 2026

Ca de obicei, nu toți specialiștii s-au pus de acord, existând mai multe trenduri decât am avea timp să vă spunem. Am realizat însă o sinteză a acelor scheme cromatice cele mai des întâlnite și iată care sunt acestea:

Scheme pastel – pare a fi trendul decisiv al anului 2026 în baie, cu accent pe tonuri de albastru și verde. Ambele culori dau foarte bine în baie, la nivelul gresiei și faianței sau a inserțiilor de tip brâuri murale, asigurând o atmosferă caldă și totuși curată, cu accente mediteraneene. Cele două nuanțe se pot folosi combinate în mai multe variante ale aceleiași culori sau cu alte culori, cel mai adesea neutre – alb și negru. Se pot combina și între ele, rezultând combinații de albastru și verde pastel în aceeași baie. De luat în seamă și tonurile de roz-pastel, mai ales în băile foarte luminoase.

benjaminmoore.com

Diverse nuanțe de piatră naturală – alt trend al băii în 2026, ne pune în fața unor posibilități noi și interesante. Câteva sugestii de scheme de acest tip: teracotă și piatră naturală, nuanțe de piatră gri și tonuri de verde-deschis, piatră brună și accente de crem-nisipiu. Acest trend se încadrează în stilul natural, pentru băi cât mai vii cromatic și apropiate de senzația de armonie și naturalețe.

decorilla.com

Baia verde – tot mai cerută de oameni dornici de schimbare. Dar verdele băii din 2026 este unul în mai multe și diferite variante, de la verdele-avocado la măsliniu sau verde-salvie. Depinde numai de creativitatea fiecăruia să folosească aceste nuanțe, combinate însă cu altele complet diferite – nu neapărat banalele alb și negru.

idealhome.co.uk

Contraste puternice cromatic – un trend nou-nouț și care ne bucură în mod deosebit. Cred că acesta este cu adevărat trendul menit să reinventeze baia în 2026, spre diferență de cele de mai sus care asigură doar un update în ton cu moda. Secretul succesului: combinații de suprafețe luminoase și suprafețe întunecate, între care să se strecoare mici accente de tip pastel.

decorcabinets.com

Și un ultim trend: obiecte sanitare colorate. Ce-i drept, acestea se găsesc pe piață de ceva ani încoace, dar 2026 ar trebui să fie anul lor, anul în care pătrund puternic în băile de acasă, nu doar la nivel de amenajări premium. Chiuvete, căzi, dușuri, robinete și vase de WC în culori îndrăznețe pot fi combinate între ele, lăsând în schimb pereții și podea băii complet albe sau într-o altă culoare neutră.
Spor la renovare!

Publicitate
Publicitate