logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

Hemp Chair by Veronica Olariu uluiește lumea

În cadrul Milan Design Week de anul acesta a fost expus un scaun destul de neobișnuit care acum face senzație în presa internațională. Hemp Chair reprezintă un adevărat experiment al materialelor neconvenționale și al formelor în tensiune. De altfel, este definit drept un studiu al contrabalansării, ceea ce naște noi și noi posibilități de folosire. Partea și mai frumoasă ține de creatorul său: un designer născut în România – Veronica Olariu.

Hemp Chair by Veronica Olariu uluiește lumea
Veronicaolariu.com
Publicitate
Andreea Chiru  |  22 Mai 2026

Hemp Chair a fost realizat în Thailanda, locul în care Veronica Olariu s-a stabilit de câțiva ani și de unde pare să-și tragă cea mai mare sursă de inspirație. În compoziția scaunului ei se regăsesc frunze de ananas și țesătură de cânepă, contribuind la elasticitatea nu doar vizuală a piesei care la origine este în faza de prototip. Însăși Veronica Olariu îl descrie cel mai bine: „Un scaun din compozit pe bază de fibre vegetale, cu o structură clară și simplă, bazată pe echilibru și tensiune.”

De altfel, echilibru și tensiune reprezintă baza pentru modul de funcționare al scaunului realizat sub forma a două elemente (șezut și spătar) îndoite și îngemănate cu ajutorul unor accesorii tip sfoară și butoni din lemn. Rezultă un aspect de arc întins pentru a trage la țintă, deși nimic nu plesnește, ci face din scaun o pisă cu mai multe poziții concentrate pe ergonomie și relaxare deplină. Poți sta pe el ca pe orice alt scaun sau poți să-l întorci transformându-l într-o piesă de sprijin pentru clipe de odihnă. De fapt, chiar ne provoacă să-i descoperim noi poziții de utilizare.

Veronicaolariu.com
Veronicaolariu.com

„Scaunul se ține mai degrabă pe principiul forței decât pe componente. Nu există nicio formă ascunsă, nicio relație ierarhică între înveliș și structura de susținere. Corpul uman este ținut printr-o neîntreruptă echilibrare a forțelor contrare.”Hemp Chair este deocamdată în faza de experimentare, iar creatoarea sa invită creativii industriei să contribuie la dezvoltarea prototipului.

Veronicaolariu.com

Cine este Veronica Olariu?
Născută în România, a practica arhitectura la București și Paris, apoi și-a deschis propriul studio de design devenind o prezență constantă pe piața internațională. Ajunsă în Thailanda în anul 2020, a adoptat o viziune creatoare bazată pe întoarcerea omului la natură. Creațiile sale exprimă nevoia de libertate, de naturalețe, de armonie și simplitate, toate turnate într-un stil de design care să uimească la nivelul formei și a funcționalității.

Publicitate