Invigo propune fotolii neconvenționale
Invigo reprezintă un brand de mobilier lansat pentru a ne provoca imaginația. De altfel sloganul lor sună cam așa: „Realizăm orice idee bizară sau nonconformistă de mobilier. Te rugăm, provoacă-ne!” Iar dacă ne uităm în gama lor de produse, pare că au primit și îmbrățișat câteva provocări serioase. Cel puțin la nivelul fotoliilor, Invigo are cu ce se mândri. Am descoperit trei modele absolut ieșite din convențional, pe care vi le arătăm mai jos.

Ca piesă de mobilier, fotoliul și-a făcut loc în ultima vreme în tot mai multe locuri ale casei, evadând din spațiul livingului. Îl poți întâlni în hol, pe balcon, în dormitor și chiar în biroul de acasă ori amplasat strategic în bibliotecă. Modelele Invigo de mai jos se potrivesc în oricare dintre aceste locuri.
Valet este un fotoliu multifuncțional, ideal în special pentru dormitor. De ce tocmai acolo? Întrucât spătarul său foarte înalt nu este doar de sprijin, ci și pentru a face pe umerașul pentru hainele pregătite pentru a doua zi. Se pot lăsa pe el eșarfa, jacheta, cămașa etc., spătarul fiind dublat de un mâner tot de tip spătar, dar ceva mai scund. În plus, designul multifuncțional este de tip modern minimalist, ocupând puțin loc, dar oferind confort deplin.


Infinity merge pe principiul designului care să fascineze, nu neapărat pe cel al multifuncționalității și se potrivește în special în living, acolo unde să atragă toată atenția. Are forma literei S, dar cei de la Invingo spun că este forma infinitului. Ceea ce e sigur ține de aspectul armonios și de designul organic, asigurând un echilibru deplin între ergonomie și forme sculpturale, pe scurt, un fotoliu atipic, definit drept „piesă de artă funcțională”.


Morena își găsește locul în spații cât se poate de diferite, excelând în ce privește multifuncționalitatea. Are un design geometric, curat și simplu aparent, dar unul dintre capete este răsucit și prefăcut într-un element ce ține loc de spătar, mâner, măsuță de cafea sau blat de lucru online și taburet în același timp. Ca materiale, reprezintă o combinație de lemn masiv, tapițerie raiată și structură de rezistență din oțel armat.


Showroom-ul Invigo este deschis în Brașov, dar echipa poate fi contactată și de la distanță atât de clientul final, cât și de designeri pentru colaborări privind proiecte cap-coadă. „Realizăm canapele, fotolii, paturi și tabureți personalizați, utilizând materiale de înaltă calitate și acordând o atenție deosebită detaliilor. Colaborăm cu designeri talentați pentru a crea piese unice, care combină confortul și estetica, transformând fiecare locuință într-un spațiu elegant și primitor.” – Invigo.
























