Le Atelier: din pasiune pentru lemn
Undeva în apropierea Bucureștiului, în localitatea Moara Vlăsiei, s-a deschis un atelier de mobilă din lemn a cărui denumire duce cu gândul la îndepărtata Franță: Le Atelier. Nu știm ce legătură este între această afacere și viața francezilor, dar piesele din portofoliu sunt 100% românești prin originalitate, design și materiale. Fie că vrei să comanzi mobilier aici, fie că vrei să-l cumperi pe loc, va fi o piesă unicat, și nu de serie.

Atelierul s-a deschis în urmă cu aproape zece ani și, ca orice business creativ, a pornit dintr-o pasiune: pasiunea pentru lemn și pentru mobilier cum alții nu au. În spatele Le Atelier se află Dan Popescu, un meșter care mai întâi a creat mobilă pentru familia și prietenii săi, apoi a trecut la clienți tot mai diverși. Ce au așa de special piesele lui de mobilier? Detaliile și formele dintre cele mai originale, indiferent de funcționalitatea fiecărei piese. „Călătoria mea în lumea meșteșugului a început cu o simplă iubire pentru frumusețea brută și naturală a lemnului și pentru forța și versatilitatea oțelului. De la detalii complicate din lemn până la designuri elegante din oțel, lucrările mele sunt o îmbinare a tehnicilor clasice și a inovației moderne.” – scrie Dan pe site-ul Le Atelier.
Printre cele mai reprezentative piese Le Atelier se găsește biroul Semiluna, cu un design inovator ce amintește de birourile de lemn de altădată, dar dispune de un design cu accente contemporane. Biroul se sprijină într-o parte pe un picior și, pe cealaltă parte, într-un corp cu rol de depozitare compus din două noptiere așezate una peste alta. Nu doar că dispune de un perfect echilibru într-un picior, dar blatul de lucru contribuie la caracterul special al piesei: are muchia curbată, obținută prin decuparea acestei bucăți de lemn de la baza trunchiului de stejar.



Eridanus este o piesă jucăușă prin modul de dispunere a sertarelor care. Realizat din lemn de mesteacăn, se potrivește într-un dormitor sau un birou unde ocupă spațiu redus, dar asigură depozitare maximă.

Măsuța de cafea Andromeda pune în valoare pasiunea pentru lemn a tâmplarului, prin muchiile finisate cât mai natural și neregulat care lasă senzația unei piese tocmai scoasă din pădure. Picioarele sunt din oțel, pentru o rezistență deplină, și au un design masiv, robust, în armonie cu blatul din stejar. Acesta se compune din trei bucăți alipite cu ajutorul rășinii expodice abia vizibile – de culoare închisă, încât se confundă cu fibra lemnului.

Sunt și mai multe piese disponibile spre admirare pe site-ul atelierului din Moara Vlăsiei. Însă o mare parte a acestora se realizează doar pe comandă. Luați legătura cu Dan Popescu.