Magazinul Chic Ville se închide!
O veste care ne întristează la început de an. Cunoscutul brand de mic mobilier și decorațiuni interioare din Cluj-Napoca, Chic Ville, a ajuns la capătul existenței sale. Anunțul a fost făcut cu câteva zile în urmă, iar magazinul online a fost deja închis. În mai puțin de o lună urmează să fie închis și magazinul fizic, iar povestea acestui showroom pentru amenajarea casei în stil șic va rămâne doar... poveste.

Magazinul Chic Ville și-a deschis porțile în 2012, pornind cu ambiție pe drumul afirmării bunului gust sub forma unui adevărat stil de amenajare susținut de producătorii locali. Brandul și-a afirmat misiunea de a decora casele românilor în chip armonios și original, cu produse realizate în România, urmărind promovarea artizanilor noștri, în special a celor din zona Clujului. Showroom-ul a funcționat într-o splendidă clădire istorică din centrul vechi al orașului Cluj, ideală pentru o lecție de amenajare în spiritul stilului promovat. La un moment dat, a existat și o reprezentanță în București, sub forma unui mic spațiu Chic Ville într-unul dintre marile mall-uri ale Capitalei.

Apropo de stil de amenajare, gama de produse comercializate de Chic Ville a pus în valoare farmecul vintage, personalitatea stilului industrial și calitățile celui rustic, prin colecții de mobilier cuprinzând măsuțe, fotolii, scaune, birouri, comode și paturi de zi. Aceste colecții au fost completate cu game de ceramică decorativă, sticlă, textile, corpuri de iluminat – tot ce e necesar pentru amenajarea caselor cu gust și în chip armonios.


Cu câteva zile în urmă, pe conturile sale sociale, Chic Ville a anunțat că închide platforma sa online, ceea ce s-a și întâmplat în data de 31 ianuarie 2025. Încă din 7 ianuarie au început reducerile majore (la jumătate de preț) pentru o mare parte a stocurile, dar explicația oficială a venit abia pe 28 ianuarie: „Dragi iubitori de Chic, vă informăm că magazinul online chicville.ro se va închide în 31 Ianuarie 2025. Doar până la această dată mai puteți face comenzi online! Vă așteptăm cu reduceri de până la 50% la sute de produse.” Nu s-a comunicat un motiv clar al acestei decizii, dar pare că scăderea vânzărilor a dus la acest deznodământ trist.

Showroom-ul funcționează încă. Îi poți trece pragul până la 1 martie 2025, apoi povestea Chic Ville va rămâne doar în amintirea clujenilor.