Mobilier cu design trăsnit de pe Amazon
Dacă tot e vineri și avem chef de distracție, ne-am gândit să găsim câteva piese de mobilier care să asigure o stare de veselie indiferent de dispoziția cu care venim acasă. Am descoperit pe Amazon nenumărate exemple de mobilă trăsnită, îmbinând funcționalitatea deplină cu formele cele mai amuzante. Cea mai mare libertate de acțiune o asigură piesele de tip depozitare, dar asta nu înseamnă că sunt și cele mai spectaculoase.
![Mobilier cu design trăsnit de pe Amazon](https://www.magmob.ro/wp-content/uploads/2024/09/trasnit-825x550.jpg)
Biblioteci, scaune, mese sau noptiere sunt câteva exemple despre cum designul o poate lua razna fără a-și pierde totuși rolul de piese de mobilier. Exemplele care urmează fac parte din stilul contemporan mai degrabă pentru tineri, dar pe care și cei la a doua sau a treia tinerețe le pot aprecia… de la distanță.
![](https://www.magmob.ro/wp-content/gallery/trasnit/trasnit-safco.jpg)
Safco Zenergy este un taburet cu rol de scaun de birou inspirat de activitățile de întreținere corporală, practic de mingea de yoga. A fost conceput pentru orele de curs la școală sau pentru biroul de acasă, deci pentru generația de adolescenți actuală, tot mai străină de activități fizice. Încurajează o postură sănătoasă chiar numai stând pe el și poate fi reglat pe două variante de înălțime. Produs de Safco, se integrează stilului ergonomic.
![](https://www.magmob.ro/wp-content/gallery/trasnit/trasnit-roswell.jpg)
Design Toscano este un studio de design specializat în realizarea de replici celebre pe care le utilizează la obținerea unui decor interior aparte. Din gama lor de produse face parte și Roswell, o măsuță de cafea (sau vin) reprezentând celebrul extraterestru capturat de oameni. Realizat manual, dintr-un amestec de piatră spartă și rășină, piesa este una indoor și outdoor.
![](https://www.magmob.ro/wp-content/gallery/trasnit/trasnit-curio.jpg)
Curio Coffin este un raft de perete produs de brandul Gothic Curiosities parcă special pentru Haloween. De dimensiuni destul de mici, acest raft are forma unui sicriu, numai că la interior stau în poziție verticală o serie de obiecte pentru casă. Se poate prinde de perete în baie, bucătărie, pe hol sau pe balcon sau se poate lăsa în picioare pe noptieră sau pe polița bibliotecii. Este realizat din lemn cu finisaj mat, dispune de 16 compartimente și garantează stabilitate deplină.
- Amazon.com
- Amazon.com
- Amazon.com
Lampa Haitral pentru birou reprezintă o piesă ce împrumută forma corpului uman și își schimbă poziția de câte ori ai nevoie. Baza este din lemn, flexibilă, iar veioza este din material textil. Designul este foarte simplu și pe atât de flexibil, gata să copieze pozițiile corpului uman – poate sta în picioare, așezat la capătul puterilor etc., contribuind la o atmosferă vie. Se poate comanda și în țara noastră.
![](https://www.magmob.ro/wp-content/gallery/trasnit/trasnit-jusron.jpg)
Brandul Jusron propune o oglindă de baie uimitoare, de forma unui laptop. Practic, vorbim de o oglindă pliabilă, cu trei laturi asigurând o vizibilitate extraordinară din mai multe unghiuri. Intră deja în categoria gadgeturilor, fiind prevăzută cu sistem de iluminare LED, sistem touch pentru închidere/deschidere, buton de reglare a strălucirii. Merge pe baterii și o dată încărcată (adică două ore), funcționează preț de o săptămână. Înălțimea se reglează în mai multe variante, iar oglinda poate fi folosită pe perete (dispune de sistem de prindere) sau direct de pe măsuța de cafea.
Weekend plăcut!