logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

Publicitate

Neo Deco – cel mai nou stil de amenajare interioară

Când credeam că nimic nu mai poate fi inventat în ce privește stilurile de design interior, descoperim că tocmai a apărut un stil nou. Poartă o denumire șic, Neo Deco, și reprezintă o interpretare în manieră contemporană a unuia dintre cele mai de succes din secolul trecut, Art Deco. Unii sunt de părere că a apărut dintr-o nevoie acută de a scăpa de minimalism, alții susțin că acest stil este exact ce trebuie omului modern: identitate și un aspect recognoscibil.

Neo Deco – cel mai nou stil de amenajare interioară
dovetailsandstitches.com
Publicitate
Andreea Chiru  |  21 Martie 2026

Este clar trendul major al acestui an, primele menționări despre Neo Deco apărând undeva la finalul lui decembrie 2025. Astăzi însă crește de la o zi la alta, mai ales că are din ce să crească: idei îndrăznețe și curajul unor alegeri până de curând înăbușite, Art Deco și rigorile minimalismului. Pe scurt, este stilul celor care duc o viață disciplinată, au înclinații spre artă și bun gust, dar nu țin să epateze, ci să trăiască într-un lux controlat.

Neo Deco este despre:
Forme sculpturale: se preferă piese de mobilier cu design geometric, cele mai populare fiind formele tip triunghi și muchiile rotunjite. Importantă este senzația de fluiditate, de amenajare armonioasă în chip artistic. Așadar, canapele curbe, fotolii confortabile, măsuțe de cafea cu picioare sau bază metalică. Patul trebuie să aibă tăblie și de preferință să fie tapițat, beneficiind de textile cu imprimeu.

ekaterina-more.com

Materiale luxoase: catifea, marmură, alamă, suprafețe tip oglindă, lemn masiv de esențe deschise la culoare, piele naturală pentru mobila tapițată. Canapele și fotolii din catifea, scaune și banchete de birou din piele naturală, mese joase din marmură, birouri din lemn masiv cu forme sculpturale sunt câteva exemple de Neo Deco.
• Scheme cromatice: se preferă combinațiile de trei culori, menite să transmită căldură, naturalețe, armonie, iar aici poate fi vorba atât de combinații pastel (auriu, alamă, ivoriu), combinații de materiale naturale (piele, nisip și lemn) sau combinații vivante (verde, roșu, albastru). Un pic de luciu, o mică sclipire, o scurtă oglindire trebuie să se regăsească cumva într-o amenajare Neo Deco.

numorada.com

Imprimeuri îndrăznețe la nivelul accesoriilor textile: linii geometrice, printuri animale, modele pepit, desene vegetale sau florale la nivelul pieselor de mic mobilier, covoarelor, draperiilor, pernelor decorative.
• Soluții de iluminare tip statement: candelabre cu design contemporan, pendule de dimensiuni mari, corpuri de iluminat care să atragă atenția. cele mai potrivite sunt produsele unicat realizate de designeri din țara noastră sau din străinătate.

soutidy.com

Ce să nu faci în Neo Deco?
Nu încerca să aplici acest stil într-un spațiu mic și nu încerca să aglomerezi încăperea cu prea multe piese de mobilier și obiecte decorative pentru că limita între Neo Deco și kitsch poate fi uneori cam subțire.

Publicitate