Skara Brae – mobilier din piatră, din perioada neoliticului
Dacă ești pasionat și de istorie, și de mobilier, acest material e pentru tine. Te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai vechi piese de mobilier ce au supraviețuit în istoria omenirii? Atunci sigur ai aflat deja despre Skara Brae, un loc fascinant în care poți vedea o adevărată și completă amenajare interioară datând de mii de ani, din îndepărtatul Neolitic. Surprinzătoare sunt asemănările cu elementele de azi, atât la nivelul pieselor în sine, cât și al funcționalității.
Cele zece căsuțe care au fost descoperite pe colina Skara Brae din Scoția sunt de formă circulară și păstrează la interior amenajări de peste cinci mii de ani cu ajutorul cărora putem reconstitui ușor în minte modul de a trăi al oamenilor din acele vremuri. Ceea ce deosebește în mod clar timpul de azi cu timpul înmărmurit la Skara Brae este materialul din care au fost realizate piesele de mobilier: piatră în loc de lemn. Uimitor este că s-au descoperit piese care să deservească aceleași necesități ca-n zilele noastre: paturi din piatră, mese, scaune, dulapuri pentru vase și lăzi pentru depozitare.
Exista o singură încăpere, organizată în jurul a ceea ce noi numim astăzi șemineu (de fapt, o vatră) și măsura circa 40 mp. Bucătăria și diningul erau concentrate în jurul vetrei – acolo se gătea, se mânca, acolo stăteai la căldură și lumină. Patul era din piatră, adâncit în perete și adesea se găseau câte două într-o astfel de casă. Nu lipseau dulapurile care aveau un rol foarte interesant: erau un soi de piese de expunere, pe ele regăsindu-se obiecte de uz casnic menite să aibă și rol decorativ. Un astfel de dulap-comodă era întotdeauna amplasat vizavi de ușă, în așa fel încât oricine intra dădea întâi și întâi cu ochii de el.
Uimitor este că aceste locuințe neolitice din Skara Brae erau dotate cu sistem de canalizare. Practic, oamenii dispuneau de propria baie în casă, având inclusiv țeavă de apă trasă la interior pentru uz gospodăresc. Toaleta era amplasată discret, fiind separată de restul locuinței printr-un perete despărțitor, iar resturile se eliminau direct în mare, printr-un sistem de canalizare primitiv.
Istoria sitului este relativ acoperită de mister. Aici a trăit pașnic o comunitate de oameni preț de șase sute de ani, dar despre sfârșit nu se știe nimic. Pare că locatarii și-ar fi părăsit dintr-odată casele, în mare grabă, lăsând în urmă, adică pe mese și pe dulapuri, bunuri de preț de tot felul.
în CONTEXT
