Trendurile anului 2025 – canapeaua
Nici nu a început bine anul și designerii de interioare ne sfătuiesc să schimbăm atmosfera din living investind în cea mai importantă piesă de mobilier a încăperii: canapeaua. Și dacă până de curând se purta canapeaua minimalistă cu accent pe confort și discreție estetică, de această dată lucrurile stau aproape invers. În 2025, suntem îndemnați să dăm canapelei propria personalitate, personalizând-o la maxim. Trăiască canapeaua pe comandă!

Specialiștii spațiilor creative nu sunt anul acesta din calea afară de… creativi. Așa că propunerile lor în materie de trenduri pentru 2025 țin de revenirea unor stiluri, forme, amplasări pe care le reinventează într-o nouă combinație. Am făcut o mică sinteză a trendurilor celor mai comune, fiindcă, evident, designerii nu se pot pune de acord asupra unor trenduri larg împărtășite.
Colțarul este însă una dintre tendințele cele mai pregnante ale anului 2025, indiferent de spațiul din living. Sunt preferate modelele cât mai mari, impozante, care să ocupe încăperea nu doar ca suprafață, ci și estetic. Unii le vor amplasate taman în mijlocul livingului pentru a le da oficial rolul de vedetă, alții le preferă în apropierea ferestrelor pentru a le pune în lumina… zilei.

Forma? Cei mai mulți dintre specialiști susțin o revenire în 2025 a canapelei cu unghiuri drepte și o retragere a canapelei cu rotunjimi. Un designer din Marea Britanie vorbește despre canapeaua în formă de croasant, deși în România acest termen ar pune la încercare imaginația producătorilor de mobilier. Aspectul apreciat este cel de canapea umflățică.

Modularitate? Da, absolut! Este una dintre tendințele 2025 cele mai larg răspândite când vine vorba de canapea. Trebuie să fie model modular, eventual cât mai atipic, pentru a-și putea schimba forma și aspectul cât mai des posibil. Acest trend reflectă nevoia de schimbări cât mai dese la nivelul încăperii.

Materiale? Predomină alegerea unor tapițerii relativ scumpe – catifea, în mod special. Ar transmite un spirit natural și ar dovedi bun gust și câștiguri onorabile, pe de altă parte ar reprezenta o investiție pe câțiva ani buni, ceea ce este în contradicție totuși cu nevoia de schimbare regulată. Provocare: unii specialiști propun schimbarea tapițeriei canapelei Chesterfield din piele în ceva cu totul neașteptat, respectând însă modelul cu butoni înfundați specifică acestei canapele iconice.
Culori și imprimeuri. De aici începe nebunia! Acesta ar putea fi de fapt marele trend al canapelei în 2025. De ce? Pentru că se insistă pe combinații cât mai îndrăznețe, chiar de două tipuri de material și de mai multe feluri de imprimeuri. Aici intervine latura creativă și personalitatea fiecăruia, îndemnat să aleagă nu un model, ci o combinație de cel puțin două care să transmită dinamism. Imprimeurile albe sau neutre fac loc celor puternic colorate și încărcate pentru a da fiecărei încăperi propria personalitate.


Ca o concluzie a tuturor acestor trenduri, canapeaua 2025 ar fi bine să reflecte câte ceva din tot ce a fost la modă anii trecuți, dar într-o combinație care să transmită cel mai ușor preferințele fiecărui proprietar.