Concursul de concepte de amenajare Deco Days 2025 – câștigătorii
Deco Days urmează să aibă loc anul acesta între 11 și 14 septembrie, iar printre cele mai interesante aspecte se numără concursul de concepte de amenajare. Au fost deja stabilite primele trei proiecte câștigătoare pe care lumea le va putea vedea puse în practică de-a lungul zilelor de festival al designului. Vă vine să credeți că Deco Days atinge anul acesta ediția cu numărul zece?

Concursul de concepte de amenajare reprezintă, după cum o mărturisesc chiar organizatorii, punctul „focal și de referință Deco Days”, dovedind nivelul de creativitate al tinerilor designeri din România. Proiectele câștigătoare sunt implementate la scenă deschisă în cadrul BT Arena din Cluj, folosind piese de mobilier și accesorii de la producătorii din industria țării noastre parteneri ai Deco Days.
Anul acesta câștigătorii au fost desemnați la finalul lunii august, după cum urmează:
Locul 1: Paula Marcău, cu proiectul Life in a Box, pornind de la subiectul Odă minimalismului – o amenajare inspirată de nevoia de regăsire a sinelui la interiorul spațiului individual. Compusă din piese de mobilier și accesorii relativ puține la număr, Life in a Box creează un interior scăldat în lumină naturală și artificială armonios îmbinate într-o paletă de nuanțe cărămizii cu efect calmant și intim. Este vorba de un dormitor dominat de dimensiunea patului și de motivul riflajelor redate până și la nivelul perdelei realizate din fâșii precum firele de ploaie. Restul mobilierului asigură funcționalitate deplină, dar prin design discret și rotunjimi cu efect de liniște.

Locul 2: Andreea Mustea, cu proiectul Modernism spiritual, în cadrul temei Modernism funcțional Bauhaus. Este un proiect plin de viață și energie, implicând culori îndrăznețe dar combinate în așa fel încât duc la un efect armonios, de confort estetic – negru, roșu, galben. De această dată, formele geometrice și mai ales unghiurile drepte sunt în centrul atenției, turnate în materiale moderne de tip metalic. Este un spațiu care folosește din plin piese de mobilier și accesorii, dar în așa fel încât să exprime funcționalitate, libertate, masculinitate.

Locul 3: Alchimia Grup, cu proiectul Playful Bauhaus within the Frame, caracterizat de folosirea unei palete cromatice bogate: alb, negru, roșu, galben și albastru. Piesele de mobilier – canapeaua joasă, prevăzută cu margini rotunjite, respectiv măsuța de cafea neagră de formă dreptunghiulară – ies și mai bine în evidență prin dispunerea lor în fața unui joc al culorilor și funcționalității: un perete modular și draperii tip jaluzea. Efectul este de amenajare arhitecturală, un spațiu pe care să-l descoperi pe măsură ce-l și folosești la modul practic.

„Expoziția conceptelor de amenajare reprezintă punctul focal și de referință al Deco Days; de aceea, ne exprimăm aprecierea față de efortul, creativitatea și inspirația pe care o aduceți în lumea designului interior! – Mendola Fabrics, organizatorii Deco Days.