logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

Publicitate

Console extensibile de la Mobiliani

Despre mese extensibile s-a tot vorbit, dar despre console extensibile, mai puțin. Reprezintă un tip de piesă menit să ocupe cel mai mic spațiu, oferind funcționalitate sporită. În România, dați de console extensibile mai greu, iar cel mai des sunt modele importate din afara țării, în special din Italia. Un furnizor de astfel de mobilier într-o gamă mai diversificată este Mobiliani, specializat în soluții minimaliste cu efect maximalist.

Console extensibile de la Mobiliani
Publicitate
Andreea Chiru  |  08 Iunie 2026

Brandul s-a remarcat prin conceptul de mobilier smart și pe lângă mesele transformabile despre care am scris cu niște ani în urmă deține în portofoliul său și aceste console extensibile care reprezintă practic o idee excelentă pentru case cu suprafață redusă, dar cu nevoi de socializare repetate. În această selecție vă prezentăm câteva variante.

Square este un model contemporan, cu design urban ce imită, în varianta cea mai restrânsă, cadrul unui șemineu în interpretare ultramodernă. În fapt, este o masă care se extinde cu mare generozitate, trecând prin mai multe etape de lungire, pe sistem telescopic. În varianta cea mai extinsă, Square reprezintă o masă lungă de aproape 3 m, iar păstrată sub forma consolei, la perete, atinge o lungime de doar 90 cm.

mobiliani.ro

Genesi, în schimb, este o consolă cu accent deosebit pe estetică. Blatul de lemn se sprijină pe un sistem metalic ce constituie atât baza de extensie, cât și picioarele consolei care își schimbă poziția în funcție de rolul de moment al piesei. În variantă extensibilă, avem de-a face cu o masă foarte lungă, 295 cm lungime (poate găzdui până la 12 persoane) față de 45 cm în varianta de consolă pentru perete. Acest model poate fi achiziționat cu un set de scaune din aceeași gamă ca design.

mobiliani.ro

Flap ne place cel mai mult, fiind o consolă de tipul 3 în 1 căci nu doar că trece de la consolă la masă, ci poate funcționa și ca birou de acasă. Stilul este modern, sistemul de micșorare/mărire reprezentând un fascinant joc de glisare și pliere a elementelor care compun această piesă. Blatul se închide, picioarele alunecă în poziții sprintene și rezultă un tip de mobilier parcă viu, jucăuș și fotogenic.

mobiliani.ro

Toate modelele prezentate mai sus se pot realiza pe comanda clientului care are la dispoziție posibilitatea de a alege finisajele.

Publicitate
Publicitate