Cum să alegi tapițeria canapelei?
Dacă vrei să ai acasă o canapea trainică, potrivită și utilă acasă, trebuie să ții cont nu numai de stil și dimensiuni, ci și de tapițeria care o îmbracă. Și deși pare o discuție scurtă, aceasta e de fapt una complicată, de care poate depinde mai târziu rezistența canapelei tale. Atunci când mergi să cumperi astfel de mobilier, e bine să ai în minte răspunsuri la următoarele întrebări.
Cea mai bună țesătură pentru o canapea tapițată depinde proprietarul ei, de numărul membrilor familiei, de modul și timpul de folosire și de rezistența la murdărie. Există numeroase variante de materiale, astfel că fiecare poate alege în funcție de necesitățile sale.
Materiale
Tapițeria unei canapele poate fi din materiale naturale, sintetice sau chiar un amestec în trend. Materialele naturale sunt cele mai aspectuoase, cele sintetice sunt însă mai rezistente și ușor de întreținut.
Naturale. Catifeaua este un material pretențios, de mare efect vizual, dar care se tocește în timp și care cere o amenajare pe măsură, cu accent pe eleganță și lux. Mătasea reprezintă o opțiune și mai sofisticată, pe cât de impresionantă estetic, pe atât de nepractică într-o familie numeroasă și „interzisă” celor cu copii mici. Pânza de sac reprezintă o alternativă foarte șic, foarte la modă în ultimii ani, mai ales pentru canapelele minimaliste, dar și pentru cele de familie. Este un material cool, rezistent, care transmite senzație de confort. Bumbacul sau amestecul de bumbac este un tip de tapițerie rezistentă la uzură și decolorare, dar pretinde grijă în ce privește petele de murdărie, iar în timp se poate încreți. Pielea naturală se poate considera un material rezistent, relativ ușor de întreținut și cu valoare estetică, potrivit totuși mai degrabă adulților decât familiilor cu copii mici – „îmbătrânește” frumos, dar nu prea suportă să fie ținută în lumina puternică a soarelui.
Sintetice. Microfibra este unul dintre materialele preferate pentru canapeaua tapițată, având un înalt grad de rezistență la folosire și pătare chiar – este cea mai rezistentă tapițerie pentru o casă plină cu copii și chiar animale de companie. Poliesterul se întâlnește adesea în combinație cu materiale naturale pe care le ajută să facă față mai bine tendinței de încrețire sau de decolorare. Stofa rayon a pătruns și pe piața tapițatelor și este socotită varianta ieftină a mătăsii – obținută din celuloză, are aspectul fin, alunecos al mătăsii, dar un nivel de rezistență superior.
Culoare
În această privință, lucrurile sunt destul de clare: pentru o familie cu copii și animale de companie se recomandă canapelele de culoare închisă, care să ascundă cu succes petele – eventual, tapițerii uni în nuanțe variate de gri, cafeniu, chiar negru. Atunci când canapeaua este piesa vedetă a livingului, poate avea o tapițerie oricât de viu colorată sau în tonuri pastel, potrivindu-se însă familiilor liniștite și deloc numeroase.
Întrebări importante
• Ce durată de viață ai vrea să aibă canapeaua ta?
• De câte ori și în ce fel ești dispus să o cureți?
• Cum o vei folosi – ca spațiu de socializare sau ca pat, zonă de joacă pentru cei mici?