
O cheamă Tiramisu și cu ea se poate descurca orice bărbat. Canapeaua de la Aramis Feeling este confecționată din burete rezistent, cu grad ridicat de duritate. Tocmai datorită miezului său, canapeaua Tiramisu cântărește mai puțin de 17 kg, putând fi mutată cu ușurință în diverse colțuri ale încăperii.
Buretele are și rol ergonomic, păstrând o poziție corectă, sănătoasă a corpului pe durata nopții. În variantă de pat, Tiramisu se folosește cu o pilotă ce astupă linia de îmbinare a saltelei. Dincolo de variantele de culoare puse la dispoziția cumpărătorilor, canapeaua Tiramisu are avantajul modularității, făcând trecerea de la canapea la pat foarte simplu și rapid, printr-o simplă răsturnare a spătarului. Astfel, se simplifică și neplăcuta rutină matinală: patul se strânge foarte ușor, fără să fie nevoie a fi tras, ridicat, împins etc.
Canapeaua Tiramisu de la Aramis Feeling are și un prieten de nădejde, la fel de util la casa omului: fotoliul Mini Tiramisu, o micuță piesă de mobilier, la fel de dulce, tinerească și vioaie, care poate servi atât de fotoliu, cât și de taburet, printr-o simplă mișcare ușoară. Nici canapeaua, nici fotoliul Tiramisu nu au arcuri, cuie sau structură tare. Sunt modulare, ca o joacă de copil.