RDW 2024: ce vrăji au mai făcut designerii români
Romanian Design Week este probabil locul cel mai nimerit pentru noutățile din categoria produse de design autentic românesc. Pe platforma online pot fi urmărite cele mai recente și inedite creații ale tinerilor designeri dornici și demni de afirmare. Și cum domeniul amenajărilor interioare este vast și deschis oricărei provocări, o sumedenie de piese de mobilier sau accesorii de casă apar constant sub ochii noștri.
Am realizat o foarte mică selecție a produselor de design din categoria interioarelor, înscrise anul acesta pe platforma RDW – de la piese de mobilier până la corpuri de iluminat sau adevărate creații-surpriză, îmbinând dorul de mișcare și realitatea statului la birou.
Anul acesta, votul comunității de designeri a ajuns la studioul AIM pentru scaunul D, o probă de măiestrie în termeni de dulgherie. Creat din lemn de frasin și bucurându-se de un finisaj absolut natural, acest scaun rustic își concentrează stabilitatea și rezistența într-un ax central care susține atât spătarul, cât și șezutul, dând piesei un aspect de îmbinări complicate și detalii ingenioase – spre exemplu, picioarele scaunului, denumite de autori „contravântuite”. Designul pune în valoare conceptul de trecere armonioasă a timpului, cu accent pe nevoia de a îngloba trecutul și prezentul într-o singură piesă funcțională.
Ateliercetrei ne-a propus anul acesta o combinație între static și mișcător, sub forma unui taburet cu funcție de balansoar. Denumirea îl recomandă drept un rebel, după cum spun creatorii săi: MaNoOtTa. Conceput din plută, acest taburet-otoman cântărește puțin, dar rezistă bine la greutate, poate fi folosit atât cu capătul static în jos, cât și cu cel rotunjit, în funcție de cheful fiecăruia. În plus, are încorporată o tăviță discretă ce transformă piesa chiar și într-o măsuță de cafea ultraminimalistă la nevoie.
Pornind de la nevoia de joacă și de la o continuă nevoie de schimbare, Bianca Lambrino a venit la RDW 2024 cu o piesă ingenioasă, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Este vorba de Puzzle, compusă din 18 piese pe care proprietarul le poate îmbina după cum îi dictează imaginația. Se prind unele de altele pe bază magnetică și se pot configura în fel și chip – adulții vor prefera să rezolve acest Puzzle în forma unui raft pentru vinuri probabil, copiii vor alege să creeze piese cu rol de depozitare pesemne.
Pe site-ul RDW așteaptă să fie descoperite nenumărate alte piese originale, concepute pentru a da interioarelor private personalitate și spirit tineresc.