Teracota Mediaș – de ce să nu renunțăm la sobe
Deși le-am înlocuit cu alte sisteme de încălzire a casei, considerându-le deja depășite de timp, sobele tradiționale continuă să se producă în România. Teracota Mediaș este ultima fabrică de sobe din țara noastră și își desfășoară activitatea cu ambiție și succes, oferind românilor o gamă variată de sobe, șemineuri și cahle decorative pictate manual. Colecțiile sunt atât de spectaculoase, cel puțin estetic, încât îți vine să-ți comanzi ceva pe loc.
Sub sloganul „Încălzim casele românilor încă din 1906” Teracota Mediaș produce pe bază de comandă cele mai spectaculoase sobe tradiționale, adaptându-se nevoilor moderne inclusiv cu sobe portabile sau termoșemineuri. Sunt preferate în industria HoReCa, pentru pensiunile cu iz rustic, unde contribuie din plin nu doar la încălzirea spațiului, ci și la atmosfera de casa bunicilor sau chiar vechi conac boieresc.
Produsele Teracota Mediaș
Se pot comanda atât sobe clasice, cât și variantele derivate. Spre exemplu, soba portabilă poate fi o soluție excelentă pentru casele nu tocmai spațioase. Sunt în special sobe ideale pentru bucătărie, de dimensiuni reduse față de sobele clasice, dar la fel de funcționale și fermecătoare. În general, au două plite, una mai înaltă și una mai scundă, și pot funcționa cu combustibil solid, dar și cu gaz, la alegerea clientului. Modul de acoperire este cu cahle realizate și pictate manual după rețeta originală de la înființarea fabricii. Modelele sunt nenumărate, cu motive decorative în general transilvănene, migălos pictate și foarte rezistente în timp.
O variantă masivă de sobă Teracota Mediaș este cea care încorporează trei funcții într-un singur produs: sobă, plită și băncuță. Se recomandă caselor spațioase, ideal bucătăriilor unde acest model de sobă poate deveni centrul atracției.
Termoșemineul este o variantă de sobă cu aspect tradițional și funcționalitate modernă. Funcționează cu combustibil solid (lemn uscat sau brichete rumeguș) și înmagazinează cantități mari de căldură pe care le emană timp îndelungat după oprire. Are și dimensiuni ceva mai mici decât o sobă obișnuită, găsindu-și loc și într-o casă nu tocmai mare.
Dar producția de soluții de încălzire nu este singura activitate a fabricii Teracota Mediaș, ci și producția de elemente decorative specifice: cahle pictate superb, medalioane, stâlpi, arcade și chiar uși metalice pentru sobe.
Prețurile nu sunt mici, dar reflectă din plin rețeta originală și etapele creației: amestecarea argilei, modelare, glazurare și ardere. La dorința clientului, cahlele se pot realiza în culori precum ocru, maro, alb, verde, albastru, cobalt, vișiniu, policrom bej si roșu, dar cei interesați să aibă cahle recognoscibile Mediaș aleg modelul specific al fabricii: cahle albe pictate manual cu motive tradiționale, geometrice sau vegetale.