Top 3 piese de mobilă în culoarea anului 2017
Greenery este culoarea anului 2017, conform Institutului Pantone. Degajă nevoia de libertate, dorința de întoarcere la origini și celebrarea mediului înconjurător. Producătorii de mobilă din România s-au conformat.
Regallis este unul dintre producătorii români de mobilă care parcă au anticipat culoarea anului încă din septembrie 2016. Ei au lansat în cadrul BIFE-SIM un set de piese de mobilă clasică, de artă, într-o variantă neașteptată – cu o tapițerie vopsită în cea mai puternică nuanță greenery. Dincolo de combinația dintre culoarea foarte modernă, cu accente minimaliste, și ornamentele sculpturale ale acestui set de fotolii și canapea, noutatea rămâne absolută și binevenită.
În ce privește mobilierul tip outdoor, culoarea Greenery este asumată de echipa Metal Creativ, printr-un set de masă și bănci metalice, cu blaturi din lemn masiv, vopsite în verde. Și acest set poate fi considerat inovator, îndrăzneț, neașteptat prin prisma cromaticii. Setul se cheamă Saxofon și datorită culorii vibrante e imposibil de trecut cu vederea.
Mobila Dalin este, de asemeni, în trend, cu o interpretare ultramodernă a fotoliului Jilț, lansat anul trecut la BIFE-SIM. Acesta a fost adaptat anului 2017, printr-o tapițerie în culoarea verde electrizant, respectând însă și detaliile de broderie originale. Fotoliul este nespus de confortabil, asigurând și intimitate. Se potrivește spațiilor indoor, atât locuințelor private, cât și birourilor cu mulți angajați, într-o zonă destinată pauzelor creative.
Vom continua zilele viitoare să vă prezentăm mobilă românească, creată în cele mai îndrăznețe și moderne combinații cromatice.