Atelier Vrac, în presa internațională
O inițiativă de a celebra frumusețea naturală a Munților Făgăraș prin prisma designului face zilele acestea înconjurul lumii, pe platformele online dedicate arhitecturii și amenajărilor. Este vorba despre Atelier Vrac și a lor instalație denumită cu multă inspirație It’s oh so quiet, o instalație temporară menită să pună în valoare farmecul naturii, prin actul creator al omului.

Toată povestea a început anul trecut în vară, în cadrul competiției Manifest pentru Munții Făgăraș, organizate de Fundația Conservation Carpathia. Atelier Vrac a propus o instalație naturală, creată din baloturi de fân și lemn, amplasată într-o zonă de poveste muntoasă și având ca funcționalitate un spațiu public pentru relaxare și socializare. Practic, presa internațională definește instalația drept un amfiteatru natural, realizat pentru a admira măreția naturii.

Practic instalația It’s oh so quiet constă într-o construcție din baloturi de fân îngrădite de stâlpi înalți din lemn, vopsiți într-o nuanță de albastru-deschis, contrastând plăcut cu nuanțele naturale din jur. Amplasați în unghi drept, descriind forma literei L, acești stâlpi se sprijină pe un piedestal de forma literei V răsturnate, iar pe una dintre laturi sunt prevăzuți cu o scară model de șură pentru acces. La interiorul instalației, nevoia de relaxare e asigurată prin dispunerea cu generozitate a numeroase baloturi amplasate în trepte, ceea ce permite mai multe poziții în care să stai – sprijinit pe coate, răsturnat pe spate etc. Ingeniozitatea ideii Atelierului Vrac ține nu doar de designul prietenos cu natura, ci și de aspectul său biodegradabil – în timp, fânul se descompune îngrășând pământul și nu produce nicio daună solului.
Instalația It’s oh so quiet realizată de Atelier Vrac este gândită ca un spațiu de socializare inclusiv pe timp de seară, fiecare stâlp de lemn fiind prevăzut cu un corp de iluminat – rotund, alb mat și perfect funcțional. Corpurile de iluminat sunt amplasate și pe treptele obținute din modul de amplasare a baloturilor de fân, transformând totul într-un adevărat colț de rai în mijlocul naturii – după cum l-a numit presa internațională.



Despre Atelier Vrac
Studioul se găsește în București și este reprezentat de Cristi Bădescu și Zenaida Florea care transpun în toate proiectele lor principii foarte actuale – sustenabilitate, responsabilitate, cercetare și inițiative civice. „Cuvântul Vrac descrie imaginarea unei metodologii constând în strângerea și transportarea ideilor brute sub formă de „granule” sau „bucăți”, stivuite împreună într-o grămadă nesortată.” – Atelier Vrac.