Meble Polska 2025 – teme majore de discuție
Câteva zile ne mai despart de ediția de anul acesta a târgului Meble Polska ce va avea loc la Poznan între 25 și 28 februarie. Dacă până de curând organizatorii au pus accentul pe înscrierea expozanților și acoperirea suprafeței expoziționale, de acum a sosit momentul anunțării temelor de discuție la nivel internațional. Printre acestea se va regăsi subiectul intens dezbătut al rolului AI în industria producătorilor de mobilier.

Meble Polska este un eveniment dedicat în mod special contractorilor de mobilier din zona Europei Centrale și de Sud-Est, dar subiectele abordate sunt cele care macină o întreagă lume. În cadrul ediției care va avea loc peste câteva zile, prezența inteligenței artificiale va fi analizată din punctul de vedere al avantajelor oferite la nivelul marketingului.
„Vom prezenta exemple reale de clienți, demonstrând modul în care AI raționalizează crearea de conținut, menținând în același timp consecvența mărcii. Sesiunea va include demonstrații live, sfaturi practice și consultanță de specialitate privind implementarea AI în marketingul vizual. Veți putea vedea cum companiile de mobilier de top folosesc inteligența artificială pentru a crea cu ușurință conținut vizual consistent și de înaltă calitate” – au anunțat organizatorii. Discuția va avea loc în prima zi a Meble Polska – 25 februarie, începând cu ora 16:15, în spațiul denumit Blue Room.

În ziua următoare, va fi prezentat raportul „Polish Furniture Outlook 2025” – un document interesant din punctul de vedere al așteptărilor pentru anul ce a început, pornind însă de la rezultatele anului ce s-a încheiat. un preview al raportului pare să fie caracterizat de un ton pesimist:
„Anul 2024 a fost unul dificil pentru industria de mobilier a Poloniei care s-a confruntat cu o creștere a costurilor de producție, o scădere a cererii în piață și cu concurența din afara țării, în special din Orientul Îndepărtat. Acești factori au dus la slăbirea poziției industriei poloneze pe piețele internaționale”. Raportul va fi dezbătut pe 26 februarie, începând cu ora 13:00, tot în spațiul Blue Room.

Ambele subiecte sunt de interes major nu doar pentru industria din Polonia, ci din întreaga zonă. Vă ținem la curent cu concluziile, post-eveniment.