Casa Rusu a deschis primul magazin Super Store
Casa Rusu a inaugurat joi primul său magazin Super Store, în cadrul Centrului Comercial Vivantis din București. Până în anul 2017, Casa Rusu și-a propus să aibă trei astfel de magazine.
Joi, 7 iulie, în cadrul Vivantis Shopping Center a fost inaugurat cel mai mare magazin Casa Rusu, amenajat sub conceptul Super Store. Pe o suprafață de 6000 metri pătrați, bucureștenii au la dispoziție tot ce le trebuie pentru mobilarea și decorarea casei – piese de mobilă, obiecte decorative, accesorii practice. Pentru categoria produselor de decorare a locuinței s-au alocat 2000 metri pătrați. Investiția totală s-a ridicat la 1,5 milioane euro.
"Noul concept cuprinde o zonă vastă dedicată produselor pentru amenajarea casei, cât şi decoraţiuni şi obiecte de uz casnic din gama proprie Cassima”, a declarat Cristian Rusu, proprietar al grupului Rus Savitar – Casa Rusu. Magazinul Casa Rusu din cadrul Vivantis Shopping Center este amenajat cu standuri generoase de prezentare a pieselor de mobilier, asigurându-se astfel o bună expunere a produselor în funcție de interesul fiecărui client.
Casa Rusu este compania de retail a producătorului Rus Savitar. Compania şi-a început activitatea în 1994, în prezent fiind unul dintre cei mai mari producători de mobilier din România. Compania are trei fabrici unde se realizează mobilierul din pal melaminat şi mobilierul tapiţat.