Ești creativ? Dizainăr și Orange te provoacă!
Dizainăr și Orange au găsit un numitor comun – industria creativilor din România. S-au gândit să-i provoace pe designeri la un concurs din care să câștige toată lumea. Așa s-au pus bazele competiției Smart Design Challenge.
Am stat de vorbă cu Mihnea Ghilduș de la Dizainăr și am aflat că există interes față de design chiar și acolo unde credem de regulă că e interes numai pentru tehnologie, adică în echipa Orange. Concursul Smart Design Challenge reprezintă un mix inedit de design și tehnologie. Designerii români sunt invitați să se înscrie la această competiție cu proiecte inspirate de și pentru produsele și serviciile Orange.
"Căutăm produse care să îndeplinească atât funcții estetice, ergonomice cât și tehnologice. Produsele propuse în cadrul concursului Smart Design Challenge pot fi piese de mobilier, corpuri de iluminat sau accesorii personale ori pentru casă, care includ o funcție smart. Obiectele proiectate de concurenți pot să îndeplinească de la sine o funcție smart (de reglarea luminii, a temperaturii sau de conectare la Smart TV, de exemplu) sau pot avea o interfață ce permite integrarea unui aparat existent din gama de produse Orange ce îndeplinește aceste funcții. Obiectivul concursului este crearea unei punți de legătura între ideile frumoase de design și posibilitățile tehnice de aplicare a lor. Le recomandăm deci concurenților să se gândească mereu la faptul că proiectul propus trebuie prezentat sub forma unui prototip, în cazul în care este ales printre cele 42 de proiecte câștigătoare. Și îi încurajăm, dacă au o idee supertare, dar nu au cunoștințele necesare pentru finalizarea proiectului, să lucreze în echipe multidisciplinare.
Dacă posibilitățile tehnice nu le permit să realizeze un prototip funcțional, le recomand să încerce să găsească soluții care să simuleze funcția obiectului prin mijloace alternative cum ar fi, de exemplu: printuri de prezentare a interfeței, animații, filme etc. Conceptul de bază al produselor proiectate trebuie să fie integrarea lor într-o viață deja puternic tehnologizată", explică Mihnea Ghilduș.
Premii
Orange va premia cel mai bun proiect de design cu un premiu în valoare de 5000 euro. De asemenea, va mai fi acordat și un premiu de popularitate – câte o tabletă Samsung Galaxy Tab S3, în fiecare din cele 14 Orange smart shop-uri în care vor fi expuse proiectele.
Finalitate
Ce se întâmplă cu proiectele câștigătoare? Se vor produce în serie, urmând a fi vândute pe piața autohtonă? Mihnea Ghilduș ne lămurește:
"Ceea ce ne dorim prin acest concurs este să arătăm produsele create de participanți publicului interesat de tehnologie și către producătorii români activi în zona tehnologică care au nevoie de serviciile designerilor. Sperăm că în urma concursului, designerii să își găsească producători și clienți. Expunerea pe platforma Orange atât online cât și în magazine este una considerabilă."
Criterii de jurizare
Juriul va fi format din personalități importante din lumea designului, tehnologiei și a telecomunicațiilor:
Irina Alexandru – Channel & Consumer Marketing for New Markets, Fitbit
Ștefan Barutcieff – Creative Director, Pilotfish München
Mirela Bosoi – Head of Brand and Communication, Orange România
Liudmila Climoc – CEO Orange România
Corvin Cristian – Arhitect și designer
Mihnea Ghilduș – Designer de produs, fondator Dizainăr
Criteriile de jurizare sunt:
• Estetica
• Funcționalitate
• Originalitate
• Încadrarea în dimensiunile și în criteriile ergonomice date
• Folosirea materialelor
• Tehnologie
Etapele de desfășurare a concursului
Etapa 1
9 iunie ora 10:00 – 9 iulie ora 23:59 2017 – înscrierea proiectelor în concurs
10 iulie – 30 iulie 2017 – selectarea de către juriu a unui număr de 42 de proiecte finaliste
Etapa 2
31 iulie 2017 – anunțarea celor 42 de proiecte finaliste selectate de către juriu
01 august – 03 septembrie 2017 – realizarea prototipurilor pentru proiectele finaliste
01 august – 22 septembrie 2017 – votarea premiilor de popularitate de către public
04 septembrie – 22 septembrie 2017 – expunerea prototipurilor în magazinele de tip Orange smart shop și votarea marelui premiu de către juriu
23 septembrie 2017 – desemnarea și anunțarea câștigătorilor
Succes!