logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Program de promovare la export

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

zilahi@magazinulmobilei.ro

Meble Polska 2025 se apropie cu pași mari

Începem seria deplasărilor în afara țării cu o primă oprire relativ aproape: Polonia. Se apropie cu pași rapizi ediția de anul acesta a Meble Polska, evenimentul dedicat contractorilor de mobilă din zona Europei Centrale și de Sud-Est. Târgul va fi organizat în perioada 25-28 februarie, la Poznan, pe o suprafață însumând nouă pavilioane expoziționale. La ultima ediție, numărul participanților internaționali l-a depășit pe cel al participanților polonezi.

Meble Polska 2025 se apropie cu pași mari
Publicitate
Andreea Chiru  |  08 Ianuarie 2025

Organizatorii pun pe masă argumentele participării la Meble Polska 2025 sub forma cifrelor: 300 expozanți, cumpărători profesionali veniți din circa 70 de state ale lumii (pentru ediția de anul acesta, s-au înscris deja vizitatori din 50 de țări). Evenimentul este cel mai mare pe plan local și se adresează exclusiv vizitatorilor de business, fiind un prilej de a încuraja contactele de afaceri.

Pentru a încuraja vizitatorii să își rezerve biletul de participare din timp, organizatorii au anunțat că înscrierea se poate face inclusiv online și mai ales că biletul este gratuit până la finalul lunii ianuarie. Ulterior, costul se va ridica la suma de 150 PLN. „Preț de mai mulți ani, a existat un număr tot mai mare de expozanți străini aflați în căutare de clienți pe piața de la Poznan. De data aceasta, vizitatorii vor avea prilejul de a cunoaște oferta expozanților străini din mai mult de 12 țări. Printre companiile străine, producătorii de mobilă din Ucraina și Turcia vor fi cei mai puternic reprezentați” — au declarat organizatorii în comunicatul de presă.

Ca în fiecare an, Meble Polska 2025 va fi completat de componenta Home Decor, reprezentat de expozanți din zona decorațiunilor pentru casă, accesoriilor murale, corpuri de iluminat, textile și ceramică pentru baie și bucătărie, plus alte elemente cu rol de amenajare estetică a interioarelor. Componenta Home Decor va putea fi vizitată în cadrul Meble Poslak 2025 în pavilioanele 5A și 8.

Despre Meble Polska

Prima ediție a avut loc în anul 2010 și de atunci formatul a fost păstrat de la o ediție la alta, cu mare succes. Astăzi, mai mult de jumătate dintre vizitatorii profesionali sunt din afara Poloniei, reprezentând afaceriști din țări precum Germania, Cehia, Lituania, Franța, Olanda, Marea Britanie, Ucraina sau Turcia. Ca rată de participare, România se află pe poziția a patra în topul vizitatorilor ediției din 2024.

Publicitate
Publicitate