MIFF 2025: tranzacții, inovație, sustenabilitate
Au trecut aproape două luni de când a avut loc MIFF ediția din anul 2025. Organizatorii au cumpănit rezultatele strânse îndelung și au anunțat concluzii optimiste: o creștere internațională tot mai mare a cererii de participare, atât la nivelul expozanților, cât și al vizitatorilor. Cifra vânzărilor realizate la fața locului a fost cu 3% mai mult față de anul trecut, fiind doar unul dintre argumentele consolidării poziției acestui târg din Asia de Sud-Est.

MIFF 2025 s-a desfășurat în perioada 1-4 martie la Kuala Lumpur în cadrul a două centre expoziționale Malaysia International Trade & Exhibition Centre și World Trade Centre Kuala Lumpur – ca de obicei. MagMob este prezent an de an la cel mai important târg de mobilă din Asia de Sud-Est, și nu am făcut excepție nici de această dată.

„Creșterea numărului de expozanți și participarea vizitatorilor locali și internaționali reafirmă reputația MIFF ca jucător-cheie pe piața globală a mobilei” — a declarat Kelie Lim, General Manager al MIFF. „Rezultatele din acest an evidențiază importanța continuă a MIFF drept o piață dinamică în cadrul căreia profesioniști ai domeniului mobilei din întreaga lume se întâlnesc, colaborează și generează creștere economică.”

Concret, cifrele au arătat astfel:
• Un număr de 742 de expozanți din Malaysia, Indonezia, Tailanda, Vietnam, China, Taiwan, Japonia, India, Statele Unite ale Americii. Față de ediția anterioară, această cifră a reprezentat o creștere procentuală cu 3,8%.
• Din partea vizitatorilor profesionali, cifrele au înregistrat o creștere de 3,4% față de anul 2024, constând într-un număr de 19.556 din 120 de state și regiuni, printre care SUA, China, India, Japonia, Canada, Europa și Turcia.
Este în creștere și numărul delegațiilor din România aflate în vizită la Kuala Lumpur pentru a decide asupra furnizorilor cu care să lucreze în domeniul importurilor de mobilă. Mobila tapițată (mai ales paturile) și scaunele sunt categoria cea mai apreciată de aceștia.

Organizatorii au pus accentul pe sustenabilitate și inovație, lansând noua platformă îmbunătățită MIFF Furniverse 2.0 care a avut ca obiectiv ușurarea conectării dintre vizitatori și expozanți, în același timp evitând folosirea hârtiei. „A fost mărită eficiența prin intermediul planurilor interactive, al sistemelor inteligente de preluare a ofertelor și al sistemului personalizat de stabilire a legăturilor. Practic, tehnologia a conectat în mod eficient cumpărătorii cu furnizorii relevanți pe baza nevoilor lor specifice” — se arată în comunicatul de presă.

Despre MIFF
Cel mai important târg de mobilier pentru exporturile asiatice, cu accent pe seriile fabricate în Malaysia: mobilă din lemn pentru acasă și mobilă pentru birou. Prima ediție a avut loc în 1995, iar de atunci comunitatea aferentă evenimentului a strâns peste 20.000 de vizitatori profesionali din 140 de state.
Au fost stabilite și datele pentru următoarea ediție MIFF: 4-7 martie 2026.























