Anca Fetcu Studio propune lămpi-personaje
Trăiește în Brașov și imprimă produselor sale de design spiritul tihnit al Munților Carpați, militând pentru amenajări care să odihnească și să însoțească, nu să impună o anume atmosferă. Anca Fetcu are propriul studio de design și mult succes în ce privește colaborările B2B pe domeniul ospitalității, remarcându-se cu o serie de obiecte pentru case, obiecte menite să transmită personalitate, originalitate și un aer de stabilitate într-o lume caracterizată de viteză.

Probabil că succesul afacerii sale e datorat emoțiilor de la care a pornit Anca Fetcu în lumea amenajărilor interioare: „Cred că cele mai importante nevoi ale omului de azi sunt stabilitatea emoțională și confortul și exact asta încerc să ofer prin lucrările mele”. Lucrările sale constau în colecții de lămpi și oglinzi pentru interioare, personalizate în fel și chip încât să capete efectiv o personalitate aparte.
Cele mai impresionante ni se par lămpile din colecția limitată Kon, reprezentând chipuri umane pline de căldură, veselie, simpatie, indiferent că sunt aprinse sau stinse. Două versiuni se remarcă prin originalitatea designului – Cheeky și Serenity, reprezentând personajele unei ediții limitate, create din materiale prietenoase cu mediul, adică iută și rășină acrilică non-toxică.

Se compun din chipuri umane cu expresii care să aducă interioarelor un plus de căldură, emoție și voioșie, umanizând până și cel mai rece lux dimprejur. Ambele versiuni sunt disponibile exclusiv pentru comandă specială, nu se pot achiziționa pe loc, clientul având și șansa de a le personaliza la nivelul culorii și dimensiunii.


O a doua colecție by Anca Fetcu este Lotus, ceva mai complexă din punctul de vedere al produselor, dar concentrată toată în jurul florii de lotus, o floare exotică, blândă, grațioasă. Colecția conține lampadare, veioze, aplice de perete și de tavan, plus o oglindă cu funcție de iluminare. Oricare dintre produsele Lotus se poate personaliza cromatic – alb sau roz blând – și în două mărimi standard.

Colaborări B2B
Anca Fetcu Studio s-a remarcat în industria HoReCa prin colaborările de succes avute cu branduri de prestigiu precum Roche Bobois Romania, Intro Design, Ubikubi, Intel Romania și altele. De asemenea, a participat ca expozant la târguri internaționale de profil – Milan Design Week plus festivaluri de design celebre precum cel de la Londra, Stockholm, Graz, București, Viena.
De ce Anca Fetcu Studio
Pentru că produsele sunt realizate chiar de Anca Fetcu în atelierul ei din Brașov, pentru că vin cu un design atipic și pentru că urmăresc să opună grabei și luxului contemporan ceva ce merită să treacă proba timpului: creativitate și căldură.























