logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Program de promovare la export

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

zilahi@magazinulmobilei.ro

Iglu – între saună și căbănuță de Hobbit

De la aburi, la meditații sau petrecerea timpului cu prietenii până la un mic spațiu de locuit în inima naturi: IgluCraft a dezvoltat o construcție de lemn care poate fi folosită atât sub forma unui spațiu tip saună, cât și sub forma unei variante de cazare pe cât de intimă, pe atât de funcțională. Este vorba despre modelul Panorama, o structură rotunjită, gata de a fi amplasată în orice colț de lume.

Iglu – între saună și căbănuță de Hobbit
Publicitate
Andreea Chiru  |  04 Iulie 2023

Iglu Sauna sau Iglu Panorama poate acomoda mai multe persoane și are marele avantaj al adaptării în orice fel de mediu natural. La munte, la mare, într-un cadru rural, această construcție cu aspect de locuință de Hobbit oferă posibilitatea retragerii din viața modernă.

În cazul în care clientul optează pentru varianta de saună, va avea la interior mai multe spații bine delimitate – camera de aburi prevăzută cu bănci de lemn, o cameră tip baie, și un spațiu de socializare amplasat în fața unei uriașe ferestre ce permite admirarea peisajului. Aici poate fi un prilej de socializare sau, dimpotrivă, de meditație și contemplare. În varianta de saună, Panorama poate primi șase persoane deodată. Este realizată integral din lemn natural, finisajul fiind la îndemâna clientului care poate alege între mai multe nuanțe, atât la interior, cât și la exterior. O altă alegere: sobă tradițională pe lemne sau sobă electrică?

Iglucraft.com
Iglucraft.com
Iglucraft.com

Dacă se optează pentru varianta de cabană, Panorama de la IgluCraft poate acomoda patru persoane (doi adulți și doi copii), oferind o experiență pe cât de în mijlocul naturii, pe atât de confortabilă și modernă. Interiorul este împărțit în mai multe zone locuibile: dormitor prevăzut cu pat dublu și alte două paturi pentru copii, living cu bucătărie, baie. Camera de zi este amplasată în fața ferestrei enorme. Mobilierul este executat din lemn, într-un stil minimalist cu accente rustice.

Iglucraft.com
Iglucraft.com
Iglucraft.com

Prețurile sunt considerabile, în ambele variante. Iglu Sauna costă 39.000 de euro, iar Iglu Panorama costă 64.900 euro. Avantajul acestui tip de construcție este armonia deplină între design, funcționalitate și colțul de natură în care se poate amplasa. Conceptul ține de încurajarea evadării în natură.

Publicitate
Publicitate