Unican a reamenajat crama Divan
Spațiu mic, lume multă, nevoia de a atrage clienți și dorința de originalitate sunt termenii-cheie aflați la baza proiectului de reamenajare interioară a cramei Divan din București. Spațiul a trecut la finalul anului trecut printr-un proces de reinventare, iar cei care s-au ocupat de el, de la concept până la mobilare, au fost reprezentanții Unican. Rezultatul a fost atât de satisfăcător, încât proiectul a fost înscris în competiția RIDA, dedicată celor mai spectaculoase amenajări interioare.

Motive orientale, soluții ingenioase, atmosferă de tihnă și intimitate specifice cramelor compun acest proiect marca Unican. Povestea este una chiar interesantă, mai ales când afli că principala piatră de încercare a reprezentat-o înființarea toaletei pentru clienți în ceea ce până atunci fusese un spațiu de birou foarte redus ca dimensiune. Tocmai impedimentul suprafeței a făcut oportună soluția unei băi mixte din punctul de vedere al chiuvetelor, dar cu toalete clar delimitate.

„Designul întregii băi s-a dorit o reinterpretare modernă a simbolurilor turcești; din acest motiv, iluminarea oglinzii s-a făcut printr-un traforaj ce simbolizează o poartă turcească, iar imaginile folosite sunt cu peisaje din Cappadocia.”, au explicat reprezentanții Unican pe rețelele sociale. Oricât de mică, băii nu-i lipsește niciunul dintre componentele obligatorii – mobilier sanitar, accesorii tipice băii și oglindă de perete. Evident, ușile funcționează pe sistem de glisare, tocmai pentru valorificarea spațiului restrâns.

La interiorul cramei, atmosfera este și mai pitorească, reluând motivul porții orientale, sub forma unui artificiu nu doar estetic, ci și practic. Este vorba despre realizarea unor nișe în peretele cramei, cu rol de spătar pentru băncuțele verzi și moi, burdușite cu perne colorate. La realizarea separeurilor s-a folosit o combinație de lemn și mobilier tapițat, într-o schemă de culori dominată de galben.

Peretele principal al cramei este realizat sub forma unei impresionant mozaic din sticle de vin, în așa fel combinate încât pare de la distanță o adevărată dantelărie de inspirație orientală. Evident, este un perete cu înălțime rotunjită, respectând motivul porții orientale. Ușa care completează peretele face parte din aceeași poveste tihnită – o ușă din lemn masiv, cu sistem de alunecare tip hambar, și un tip de încrustare spectaculos, reinterpretând formele geometrice.

Majoritatea elementelor care se regăsesc în amenajarea cramei Divan se caracterizează prin rotunjime, moliciune, tradiție, atât la nivelul pieselor de mobilă, cât și al detaliilor arhitecturale. Echipa Unican a fost atât de mulțumită de rezultat, încât a înscris proiectul în competiția RIDA, dedicată designerilor de interioare. Drept recunoaștere, proiectul a fost selectat pentru albumul Lifestyle 2025.
Felicitări, Unican!