A început International Bathroom Exhibition 2024
Unul dintre cele mai așteptate evenimente internaționale dedicate designului în toate formele sale și-a deschis ieri porțile: Salonul de la Milano. În cadrul acestuia se desfășoară, așa cum ne-a obișnuit fiecare ediție, și expoziția dedicată universului băii. International Bathroom Exhibition acordă anul acesta o atenție deosebită soluțiilor pentru protejarea celei mai importante resurse naturale: apa.
Nevoia de a inova în sprijinul ocrotirii planetei și-a pus amprenta pe International Bathroom Exhibition încă din anul 2022, când tema adoptată a fost nevoia de sustenabilitate. În 2023 s-a păstrat aceeași tematică, dar anul acesta lucrurile au fost împinse și mai departe, ajungând să se refere punctual la consumul de apă. Pentru ediția cu numărul 62 în cadrul Salonului de la Milano, International Bathroom Exhibition 2024 se întinde pe o suprafață de 18.000 metri pătrați, ocupând Pavilioanele 6-10, amenajate într-o formă de design nouă, urbană, sub formă de inel. Sunt prezenți 180 de expozanți din Italia și restul lumii.
Trendul acestui an în materie de produse pentru baie este reducerea consumului de apă, dar nu doar în timpul folosirii băii, ci și în cadrul procesului de fabricație a obiectelor sanitare. „Tehnologia de ultimă generație, materialele inovatoare, implicarea designerilor și criteriul sustenabilității sunt principalele standarde ale expoziției”, afirmă organizatorii. Iar expozanții s-au adaptat acestor cerințe și au adus la Milano inovații de toate felurile:
• Studioul norvegian Snøhett a proiectat pentru Laufen o instalație menită să accentueze tactilitatea ceramicii. Instalația denumită Matter pune în valoare și calitatea componentelor metalice ale accesoriilor de baie. Panelurile ceramice sunt fabricate dintr-un amestec de lut, ipsos și alamă.
• Designerul Antonio Citterio lansează colecția de chiuvete Axor, inspirată de principiul Less is More și caracterizată de suplețe. „Colecția este subțire și compactă, cu o moliciune care să exprime dorința noastră de confort și o materialitate redusă care să reflecte imperativul contemporan de a crea mai mult cu mai puțin.”
• Brandul Roca vine la Milano cu cea mai nouă colecție. Denumită Tuca, aceasta pune în valoare finisajul Supraglaze al obiectelor sanitare asigură maximul de igienă posibilă în baie. Urmărind și optimizarea fluxului de apă, acest brand propune soluția Rimless Vortex pentru WC-uri, oferind curățare optimă a vasului cu consum minim de apă.
• SDR Ceramiche aduce un alt soi de inovație: dulapul de baie Pilo fabricat dintr-o structură metalică din oțel inoxidabil, acoperit cu un strat de pulbere, și un bazin ceramic prevăzut cu spații de depozitare variate – rafturi, polițe și chiar compartimente pentru telefonul inteligent.
Organizatorii International Bathroom Exhibition asigură vizitatorilor experiențe complete, nu doar vizitarea propriu-zisă a pavilioanelor, ci adevărate experiențe care să dea viață evenimentului. Salonul de la Milano are loc în perioada 16-21 aprilie.