logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Program de promovare la export

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

zilahi@magazinulmobilei.ro
Publicitate

Arboritm – mobilier fără efecte speciale

În spatele atelierului de mobilă Arboritm se găsește un tânăr pasionat de arta lemnului încă din copilărie. A moștenit uneltele bunicului și s-a perfecționat în mod autodidactic, ajungând să creeze piese din lemn absolut speciale. Dar fără efecte înșelătoare.

arboritm-6123
Piese de mobilier autentic, fără efecte speciale/Arboritm.ro
Publicitate
Andreea Chiru  |  30 August 2021

Cristian Ioan Tudor a deschis atelierul Arboritm din Prahova în anul 2011, pe când se afla în ultimul an de facultate. Creează piese de mobilier exclusiv din lemn masiv, cu design propriu, și mai ales pe comandă. În acest loc nu se găsește mobilier de serie, ci eventual o piesă în mai multe variante de design.

Piesele de mobilă Arboritm
Mobilierul creat în atelierul Arboritm sunt de regulă scaune, bănci și mese, poate uneori și corpuri de iluminat. Sunt lucrate cu cea mai mare grijă față de resursele naturii, un aspect esențial fiind evitarea risipei de materiale. Stilul pieselor de mobilă Arboritm este cel contemporan, însă cu accente clare de mobilier organic.
Sursa de inspirație a fiecărei piese de mobilier Arboritm o reprezintă particularitățile bucăților de lemn folosite; Cristian Ioan Tudor caută să le pună în valoare, nicidecum să le ascundă, considerând lemnul drept un material viu ce merită respectat și valorificat. Lucrările sale sunt un mix perfect de estetică și funcționalitate, cu atenție specială acordată muchiilor, dar și finisajului. Esențele de lemn folosite cu precădere în acest atelier sunt stejarul și cireșul.

binary comment
Birou minimalist din lemn de paltin
binary comment
Dormitor cu  pat și noptiere din lemn de ulm

Procesul de creație
De-a lungul celor zece ani de existență a atelierului, Cristian Ioan Tudor și-a perfecționat metodele de lucru, studiind foarte mult pe cont propriu. A citit, a vizionat tutoriale, a experimentat. Folosește unelte tradiționale, unele moștenite tocmai de la bunicul său. O piesă care nu a ieșit tocmai așa cum se aștepta este reluată și recreată în variante din ce în ce mai desăvârșite.

www.arboritm.ro
Scaun realizat manual, folosind îmbinări tradiționale
binary comment
Taburet din două esențe de lemn: stejar și frasin

„Estetica este inspirată de natură, tradiție și dorința de inovație. Calitățile principale urmărite în procesul de manufacturare sunt: precizie, eficiență în realizare, trăinicie. Fiecare piesă este lucrată de mână cu atenție deosebită în alegerea lemnului și evidențierea particularităților acestuia” – se arată pe site-ul Arboritm.

Publicitate
Publicitate