Cum obții stilul provensal în baie
Stilul provensal este printre cele mai la modă indiferent de trecerea anilor; reprezintă un clasic al confortului, fiind definiția spațiilor cele mai primitoare pentru familie și musafiri. Inspirat din atmosfera odihnitoare a regiunii franceze deja consacrate, își găsește locul chiar și în baie.

Sau mai ales în baie… Stilul provensal în baie se întâlnește în mod ideal în acele încăperi înalte, spațioase, luminoase. Dar, cu ajutorul unor principii și piese de mobilier realizate pe comandă se potrivește perfect chiar și în băi mai puțin spațioase. Aici totul ține de mobilier.
Culorile trebuie să fie cât mai deschise, pastelate și inspirate din tonurile naturale. Pentru gresie și faianță se preferă nuanțele de nude, urmând ca piesele de mobilier ale băii să fie într-o culoare de accent, care să le pună în centrul atenției. Lavoarul musai să fie rotund sau oval, iar dulapul de sub chiuvetă are un rol de vedetă. Margini rotunjite, corp așezat pe picioare curbe, ornamente aplicate pe fronturile sertarului sau ușii de dulap – pe scurt, un dulap pentru chiuvetă cu accente inspirate din stilul grandios al barocului.
Dintr-o baie amenajată în stil provensal nu poate lipsi oglinda. Spre diferență de forma lavoarului și rotunjimile dulapului de chiuvetă, oglinda trebuie să fie cât se poate de lată, deci ideală e forma dreptunghiulară. Ceea ce o caracterizează ca aparținând stilului provensal e ornamentația ramei, care trebuie să strălucească, să ia ochii, să sclipească.
Atenție la corpul de iluminat al băii! În baie, tendința e de a folosi o plafonieră, dar o astfel de alegere anulează aerul provensal al amenajării. Trebuie folosită o lampă suspendată, cu abajur cât mai spectaculos, ideal fiind o structură metalică din fier forjat.
Evident, robinetul chiuvetei trebuie să se potrivească perfect elementelor deja alese; deci a se evita acele produse moderne, oricât de practice sunt. Există suficiente modele cu finisaj ce imită patina trecerii timpului. Succes la amenajare!