Oskar – cea mai simplă soluție pentru reînnoirea băii
În cazul în care visezi să dai un aer de prospețime băii, dar nu dispui de un buget generos pentru materiale și mână de lucru sau dacă dorești o schimbare magic de rapidă, poți opta pentru schimbarea culorii. Prin... vopsea specială.

Vopseaua pentru faianță este una dintre acele soluții rapide și ultraccesibile și ca preț, și ca manoperă. Se aplică ușor, în regim propriu, și se evită astfel cheltuieli mari și timp irosit. Este totuși o soluție pentru cei care urmăresc doar să împrospăteze baia, nu să îi schimbe complet aspectul. Varietatea de culori și branduri reprezintă un avantaj în plus. Oskar este printre cele mai folosite astfel de mărci, cu o gamă bogată de vopsele nu doar pentru faianță, ci și pentru alte elemente ale băii.
Vopseaua pentru faianță este o soluție chiar și în cazul plăcilor de faianță crăpate ușor sau zgâriate. Micile defecte trebuie acoperite în prealabil, iar pentru aceasta este suficient un silicon de tip acrilic. Ulterior, plăcile de faianță care urmează a fi vopsite trebuie foarte bine degresate. Dacă vrei să faci o treabă ca la carte, aplică apoi un strat de grund – operațiunea nu este însă una obligatorie, mai ales în cazul vopselei Oskar.
Vopseaua se aplică cel mai bine cu ajutorul unei pensule sau a unui pistol, pentru o întindere uniformă; sunt necesare de obicei cam două straturi pentru obținerea gradului de intensitate ideal – pentru perfecționiști se recomandă trei straturi; primul strat poate fi diluat ușor cu apă, următoarele nu se diluează deloc. Este o soluție atât de simplă, încât merită repetată și în alte zone ale casei – bucătărie sau balcon. Unul dintre brandurile cele mai folosite pentru revopsirea faianței este Oskar.
Se poate schimba sau reîmprospăta și aspectul radiatorului – gama Oskar Aqua Mat. Sunt disponibile 12 nuanțe de culori ale căror grad de intensitate poate fi controlat prin combinație cu pigmenți de culoare tot din gama Oskar. Acest produs e ideal pentru suprafețele metalice din baie, se aplică cu pensula pe obiecte bine curățate în prealabil. Timpul de uscare este de ordinul minutelor.
Tot în baie, se poate revopsi tâmplăria. În gama Oskar se găsește o vopsea pentru rame de fereastră, glafuri și chiar țevile din PVC, cu aplicare la fel de simplă și cu uscare rapidă. În acest fel, aspectul băii își recapătă intensitatea și prospețimea la nivel cromatic, dând impresia unei băi aproape noi.