City Furniture – cum să vinzi mai multe piese de mobilier deodată
Poate mulți se întreabă cum să stimuleze vânzările de mobilier în așa fel încât să se diferențieze net de concurență și să treacă de la a vinde un produs sau două per client la a vinde o întreagă colecție. Soluția a găsit-o o companie din America. City Furniture a decis să apeleze la servicii de amenajări interioare online și gratuite.
City Furniture este o afacere de familie cunoscută drept distribuitor de piese de mobilă și saltele și producător de tapițate din SUA. Recent, au decis să apeleze la un serviciu nou și creativ, pentru a spori interesul cumpărătorilor pentru toate piesele comercializate în magazinele lor fizice și online.
Pe scurt, au lansat recent o platformă de amenajări interioare unde proiectul este realizat gratuit, indiferent de gradul de dificultate, cu condiția ca beneficiarul să cumpere mobila de la City Furniture. Totuși, abordarea este un pic altfel. clientul își alege piesele de mobilier care-i plac, iar serviciul gratuit de amenajare interioare le transformă într-un adevărat proiect de design interior.
Cum se întâmplă totul
Pasul 1: clientul ia legătura cu experții companiei pentru o discuție în cadrul căreia să-și exprime gustul în ce privește stilul de amenajare dorită și așteptările în ce privește amenajarea încăperii sau a locuinței.
Pasul 2: cu ajutorul expertului City Furniture, clientul alege de pe platforma online piesele de mobilă care-i plac cel mai mult și care să corespundă cât mai bine amenajării.
Pasul 3: designerul City Furniture intră în deplină acțiune, realizând întregul concept al amenajării, de la planuri și măsurători până la paleta cromatică și aranjamentul pieselor de mobilier.
De remarcat, în cadrul acestui întreg proces, clientul plătește doar valoarea pieselor de mobilier achiziționate de la City Furniture, nu și proiectul de amenajare în sine. Acesta reprezintă de fapt un instrument de promovare a brandului și de creștere a vânzărilor.
„City Furniture este deja un brand consacrat pentru cei aflați în căutare de inspirație pentru design interior și a unei schimbări a stilului de viață, prin intermediul pieselor de mobilier valoroase și estetice în egală măsură. Avem experți care știu cum să proiecte spații minunate, croite în funcție de modul de trai și de bugetul fiecărui client în parte”, a declarat Andrew Koenig, directorul City Furniture.