Corkline – placări organice decorative
Prin natura materialelor cu care lucrează, Corkline corespunde automat trendului soluțiilor de amenajare interioară prietenoase cu mediul. Dan Rotaru, fondatorul companiei, este un împătimit al plutei ca material pentru acasă – placări, podele și mobilier – așa că pune la dispoziția clienților din România cele mai noi și inedite produse de acest tip. În materialul acesta, vă prezentăm două noutăți din categoria placări organice decorative.

Este vorba despre placarea pereților interiori ai casei cu soluții naturale, sustenabile și menite să asigure un efect vizual deosebit: scoarță, plută 3D, respectiv vopsea pe bază de minerale și rășini.
La categoria scoarță, sunt disponibile mai multe colecții spectaculoase prin estetică și de nădejde prin calități precum ținerea prafului la distanță, păstrarea căldurii și reducerea nivelului de zgomot. În cadrul acestor colecții, poți alege plăci pentru perete în modele simple, combinate cu licheni sau plăci colorate. Indiferent de model, sunt fabricate din partea interioară a scoarței naturale de plută, au un aspect absolut unic, de natură la interior, și asigură un accent rustic încăperii. Se aplică cu ajutorul adezivului, plăcile îmbinându-se prin sistemul Clip2Fix.

O a doua noutate de la Corkline este pluta cu efect 3D, chiar spectaculoasă prin textura în relief. Sunt și aici disponibile variante în combinații cu licheni sau simple, dar în ambele situații, aceste plăci joacă un rol estetic deosebit. Materialul este 100% plută naturală, vopsită sau în stare brută, și se montează simplu, cu ajutorul adezivului sau a benzilor dublu-adezive. Pereții pot fi placați integral sau parțial, ca un element aparent decorativ. Există și varianta de module luminoase de integrat unei placări mai mari, asigurând o luminozitate de 4000 k.


În fine, a treia soluție de placare decorativă Corkline este un tip de vopsea naturală, cu aspect de piatră, și care conține minerale și rășini, deci se înscrie în gama produselor prietenoase cu natura. Colecția cuprinde o varietate binevenită de nuanțe și se poate aplica pe suprafețe dintre cele mai comune: pereți, mobilier și alte proiecte decorative. Se aplică manual, cu o tehnică specială ce duce la obținerea unor decoruri unice și la aspectul de piatră naturală în diverse nuanțe. Opțional, se pot achiziționa lac contra umidității și efect metalic în 3 variante – auriu, argintiu și negru.



Pe scurt, de ce plută? Răspunde chiar Dan Rotaru: „Este un material extraordinar cu caracteristici unice, iar produsele dezvoltate pe baza de plută îți vor umple viața de confort, liniște șicăldură.”
























