Designul tranzițional, o soluție pentru două stiluri aparent opuse
Printre atâtea stiluri de amenajare interioară, mai vechi și mai noi, stilul tranzițional poate fi considerat o gură de aer proaspăt din mai multe puncte de vedere. Poate fi o soluție de a împăca toate gusturile unei familii, poate duce la personalizarea unui spațiu aparent haotic, poate da deplină libertate de creație unui specialist al interioarelor.

După cum îi spune denumirea, designul tranzițional este o punte de legătură între clasic și contemporan, o trecere armonioasă având drept rezultat o amenajare mereu valabilă. Dacă stilul clasic poate părea unora învechit, iar stilul contemporan poate părea altora prea „tânăr”, cel tranzițional nu poate fi încadrat unei epoci anume – este un stil potrivit oricăror timpuri.
Mobilierul în cadrul stilului tranzițional
Piesele de mobilă clasice se combină minunat cu piese ceva mai actuale, iar liniile drepte se completează cu margini rotunjite. Spre exemplu, tranzițional înseamnă un fotoliu clasic cu spătar înalt și drept, alăturat unui otoman perfect rotund. Cuvântul prin care se pot caracteriza cel mai bine piesele de mobilă din stilul tranzițional este simplitate.
Cromatic, se impun tonurile calde, dar destul de potolite – alb, bej, gri. Paleta nu poate fi prea complexă, ci mai degrabă repetitivă. Petele de culoare nu pot ieși prea puternic în evidență, ci trebuie să lase impresia unei prezențe discrete. Cel mai des acestea sunt din gama de culori ciocolatii sau brune.
Și materialele? Specifice sunt cele cât mai naturale și durabile: lemnul de esență tare, structurile metalice, sticla. Mobila tapițată impune folosirea unor textile de tipul catifea, bumbac sau alte țesături ușoare.
Funcționalitatea este o regulă de căpătâi pentru stilul tranzițional, axat pe spirit practic, îmbrăcat în veșminte elegante. Piesele de mobilier nu pot fi nici masive, nici minimaliste ca dimensiune, ci trebuie să denote confort, tihnă și un strop de eleganță. Pentru a obține o astfel de atmosferă, stilul tranzițional permite integrarea unor piese de mobilier din alte stiluri, dar într-un mod cât mai discret.
Origini
Stilul tranzițional nu este o invenție nouă, ci mai degrabă o evoluție firească. A apărut în ultima jumătate a secolului XX, dar a început să fie tot mai folosit și apreciat în ultimii 20 de ani.