Antiqva: mobilă din cel mai vechi lemn posibil
Mobilierul unicat din lemn foarte vechi a devenit o afacere profitabilă pentru o echipă de absolvenți de Ingineria Lemnului din Brașov. Sub denumirea Antiqva, ei au un atelier de tâmplărie în care creează mobilă în funcție de forma și aspectul lemnului.

Am stat de vorbă la finalul anului 2017 cu membrii echipei Antiqva și am aflat că de lemn fac rost străbătând satele și cumpărându-l din gospodării în care și-a pierdut rostul. Îl pun la uscat, îl tratează contra cariilor și altor dăunători, apoi îl transformă în diferite piese de mobilă unicat, punându-i în valoare imperfecțiunile naturale, nuanța și chiar formele asimetrice.
De exemplu, acest set de masă și bancă s-a născut dintr-o bucată de lemn ținută la uscat ani în șir. Finisajul este natural, cu ceară ecologică, și rezistent. Nu-l veți mai vedea în nicio altă casă! Inclusiv în estetica pieselor de mobilier, cei de la Antiqva caută să dea o nouă șansă lucrurilor vechi – adică motivelor decorative clasice românești. Îmbinările bucăților de lemn sunt pe cât de simple, pe atât de ingenioase, astfel că piesele de mobilier Antiqva sunt chiar bune de pus în vitrină. Dar și de mobilat cu ele o casă cu atmosferă de acasă.