
Colecția Satellite a fost realizată pe comandă de echipa Artifex Lab și se înscrie în categoria mobilei de tip fantezie. Este o colecție modernă, cu accente ale stilului rustic, dar cu un design creativ ce transpune sub forma mobilierului fenomenul de curgere a rășinii din lemn. În colecția Satellite de la Artifex Lab se regăsesc patru măsuțe de cafea, fiecare având altă culoare și elemente dinamice diferite: măsuța Satellite albă, măsuța Satellite neagră, măsuța Satellite stone (cu inserții de piatră și nisip încorporate blatului pentru cafea), măsuța Satellite varianta Copper. Diferă ușor și dimensiunile cea mai înaltă dintre variante ajungând la 47 cm.
Modelul măsuțelor de cafea Satellite este simplu – două blaturi din lemn de nuc, rotunde, una reprezentând blatul de folosit pentru ceștile de cafea, cealaltă jucând rolul tălpii de sprijin. Sunt prinse pe o bază rezistentă și stabilă, din oțel, în vreme ce accesoriile dintre cele două blaturi sunt confecționate din rășină epoxidică.
Cele cinci măsuțe de cafea Satellite au fost realizate pe comandă, iar prețul fiecăreia dintre modele s-a ridicat la circa 1100 de euro – totuși, un preț fix poate fi aflat luând legătura cu Artifex Lab și cerând o ofertă de preț personalizată.
Despre Artifex Lab
Atelierul a fost înființat în 2015 de un grafic designer, pasionat de frumusețea lemnului. El a părăsit domeniul publicității, preferând nu doar să deseneze obiecte, ci să le și confecționeze cu propriile mâini. Fiecare dintre produsele Artifex Lab este unicat, fiind piese de mobilier și accesorii decorative realizate manual. Materialele preferate ale echipei Artifex Lab sunt lemnul masiv și rășina epoxidică.