Limbo – cel mai original candelabru posibil
Că tot suntem în perioada Halloween-ului, am ales să vă prezentăm un corp de iluminat cu totul atipic. Poartă denumirea Limbo și are capacitatea de a băga în sperieți orice musafir nepoftit, strecurat în casă noaptea, pe întuneric.

Limbo este un produs de design cu adevărat original, îmbinând în mod extrem ideea clasicului candelabru cu ideea unui design ultramodern. Pe scurt, un corp de iluminat greu de trecut cu vederea. Limbo se compune dintr-o figurină umană, în poziții de acrobație, purtând în mâini surse de lumină. Reprezintă creația designerului Kenneth Cobonpue și se potrivește parcă nespus de bine atmosferei de Halloween.
Există trei modele ale corpului de iluminat Limbo, toate la fel de inedite. Conceptul rămâne același – un acrobat sprijinit în sursele de lumină ale încăperii, dar corpurile de iluminat în sine și poziția figurinei diferă. Stilul corpurilor de iluminat este de fiecare dată altul, reflectând câte un alt stil. Limbo Chandelier surprinde pe acrobat într-un salt elegant; Limbo Trapez este un corp de iluminat vertical, cu elemente de design specifice stilului modern, iar Limbo Abrobat reprezintă o poziție de maxim echilibru în aer, susținând corpuri de iluminat de inspirație medievală. Materiale: fire de sârmă subțire, țesute manual sub formă de zale, și becuri LED. Produsele sunt disponibile și în România, prin Kulthome.