Tandem – canapea pentru picnic acasă
Ca și cum tot ce se putea inventa la nivel de canapea pentru acasă s-a inventat, au început să apară tot mai multe exemple de mobilier care te ia prin surprindere. În România e disponibil un model de canapea cu ajutorul căreia poți organiza un adevărat picnic în living.
Canapeaua Tandem de la Transforms reprezintă o soluție ingenioasă pentru casele cu suprafețe nu tocmai generoase. Este o canapea care se tot transformă, reușind să arate în mai multe feluri, de la simplă canapea de două locuri, până la o adevărată insulă cu spații de luat masa, de socializat și chiar de dormit confortabil.
Tandem de la Transforms este o canapea modulară și transformabilă, prevăzută cu mai multe elemente ce pot fi folosite în mai multe poziții. Pornind de la poziția unei banale canapele de două persoane, se poate ajunge la o canapea de tip colțar dotată inclusiv cu măsuță rabatabilă. Cele două colțuri sunt de fapt de tip modul, astfel că se pot inclusiv întinde, transformându-se în pat confortabil. Spătarul rămâne pe loc, servind fie ca spătar de canapea, fie ca tăblie de pat. Pozițiile sunt tare variate, permițând proprietarului să folosească canapeaua mereu în altă poziție, în funcție de numărul de persoane care o folosesc sau momentul zilei.
Estetic, canapeaua Tandem este un model plin de viață și culoare, o adevărată piesă-vedetă nu doar prin funcții, ci și prin culoarea roșie combinată parțial cu model în carouri. O piesă de mobilier ingenioasă!