Rulouri de geam GENIALE
Vă prezentăm un gen de business pe care l-am vrea și în România – o idee genială, pornind de la surse clasice de inspirație și materiale accesibile. Rulourile comercializate de o echipă de designeri din Ucraina sunt senzaționale.

HoleRoll se cheamă aceste rulouri de fereastră care sunt din cale afară de simple – și totuși efectul este de poveste. Rulourile sunt realizate cu modele obținute prin perforare și care creează o ambianță de poveste, indiferent că înfățișează cerul înstelat sau peisaje urbane din locuri celebre ale lumii occidentale.
Ruloul HoleRoll are calitățile unui rulou de apărare împotriva căldurii, prafului și luminii, astfel că poate fi folosit în loc de draperie sau jaluzea în orice moment al zilei. Cei ce doresc să se bucure de un somn de după-amiază perfect pot folosi HoleRoll și vedea chiar… cerul înstelat al nopții. Materialul pentru rulou este importat din Germania, iar modelele sunt aplicate în atelierul echipei de designeri din Ucraina.
Desigur că nu vom ajunge să cumpărăm de la ei, dar ideea este impresionantă. Peisajele realizate prin perforare pot fi personalizate cu modelul clientului. Avantajele unei astfel de invenții – crearea unei atmosfere de poveste, pătrunderea luminii în cameră într-un mod fermecător, deloc deranjant pentru cei ce doresc să se odihnească ziua precum noaptea.