Șicul sustenabil – cel mai nou trend pentru amenajarea casei
Cuvântul sustenabilitate a pătruns tot mai adânc în industria designului interior în ultimii ani, iar la acest final de 2023 pare mai actual ca niciodată. Sustenabilitatea a devenit temă de interes pentru mai toate târgurile internaționale de mobilă pe plan mondial. Și, între timp, a luat naștere un adevărat stil de amenajare a casei, combinând practicile sustenabilității cu farmecul confortului. Se cheamă șic sustenabil.
Ce înseamnă stilul șic sustenabil? Reprezintă un mod de a locui în deplin respect față de mediu și de propria sănătate, folosind colecții de mobilier din materiale eco, o paletă cromatică marcată de nuanțe din natură, un design cursiv și simplu care să permită luminii și aerului să circule libere la interior. Cineva a definit acest stil într-o manieră sugestivă: este un mod de a folosi mobilierul în așa fel încât să ai conștiința curată.
Specialiștii domeniului ar spune că acest stil îi implică pe înșiși producătorii de mobilier nu doar în ce privește materialele folosite, cât întreg ciclul de producție, din cadrul căruia trebuie eliminată orice acțiune dăunătoare pentru planeta noastră, și anume folosirea substanțelor chimice, emisia de carbon, defrișarea și exploatarea iresponsabilă a resurselor etc.
Mobilierul șic sustenabil: materiale și design
Nu se limitează doar la materiale cât mai naturale, ci presupune folosirea și refolosirea acestora. Așa că pe lângă eliminarea oricărei piese de mobilă care să conțină plastic, se recomandă integrarea de mobilier restaurat și recondiționat, mobilier din materiale salvate de la gunoi, mobilier rezultat în urma procedurii de upcycling. Cele mai reprezentative materiale pentru stilul șic sustenabil: lemnul recuperat, bambusul(datorită puterii de creștere rapidă), pluta, ratanul. Tinerii designeri sunt tot mai interesați de descoperirea de noi modalități de integrare a altor materiale prietenoase cu mediul, în producția de mobilier.
Ca trăsături definitorii ale designului, mobilier șic sustenabil se remarcă prin simplitatea formelor, minimalismul dimensiunii și prin multifuncționalitate – toate acestea cuprinse în ideea că mai puțin înseamnă de fapt mai mult. Sursa de inspirație sunt formele din natură, apelând la tușe de tip rustic, vintage, tradițional.
Alte caracteristici:
• Funcționalitate indoor și outdoor
• Forme organice
• Texturi naturale
• Artă meșteșugărească sau lucru manual
• Rezistență în timp și un design atemporal
Paleta cromatică
Stilul șic sustenabil este dedicat frumuseții naturii și inclusiv culorile recomandate au menirea de a reflecta paleta coloristică naturală. De bază sunt combinațiile de albastru, verde, gri și tonuri pământii de toate intensitățile.
Șicul sustenabil este prietenos nu doar cu natura, ci și cu omul obișnuit căruia i se adresează parcă mai degrabă decât designerului de interioare. Cu alte cuvinte, oricine se asigură că folosește mobilier produs în condiții sustenabile se poate avânta în a-și amenaja locuința în acest fel.