Studiu: intenția de renovare a locuinței în a doua jumătate a anului 2022
Cu toate că anul 2022 a început foarte diferit față de ce ne-am fi dorit cu toții, românii plănuiesc să dedice mai multă atenție (și nu numai) locuințelor private. Studiul realizat de compania Reveal Marketing Research arată că 5 din 10 locuințe urmează să intre într-o etapă de renovare.

Față de aceeași perioadă a anului 2021, studiul anunță o scădere a acestei intenții. Românii și-au planificat lucrări de recondiționare a casei în proporție de 53%, cu 27% mai puțin decât anul anterior. Au scăzut intențiile chiar și în ce privește natura lucrărilor de renovare. Se menține în top nevoia de a zugrăvi, urmată de schimbarea mobilierului și înlocuirea obiectelor sanitare, totuși acestea au scăzut relativ mult față de anul 2021. Spre exemplu, 49% dintre respondenții studiului au în plan schimbarea mobilierului până la finalul anului 2022, față de 64%, în aceeași perioadă a anului trecut.
Tendința este de a face lucrurile cât mai puțin costisitor, chiar în regim propriu. Astfel că același studiu arată că 57% dintre români ar apela la un meseriaș, iar 47% ar executa singuri lucrările. Un procent abia relativ mic ar apela la serviciile unei companii de profil.
O informație foarte interesantă, legată de achiziționarea materialelor pentru renovare: „În ceea ce privește locul achiziției, 24% dintre respondenți optează pentru cumpărăturile online, rămânând astfel loiali acestui canal de cumpărare. Lanțurile fizice de magazine DIY (do-it-yourself) rămân însă locul preferat pentru cumpărături (83%)”, se arată în comunicatul Reveal Marketing Research.
Metodologie: Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 11-16 februarie 2022, pe un eşantion reprezentativ pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban și rural. Mărimea eșantionului a fost de 1.005 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.