Upcycling – scaunul colac de salvare
Vi-l amintiți pe Tobias Zambotti? Este italianul obsedat de salvarea resurselor naturale și de fascinantele posibilități de reciclare. La capătul pandemiei de COVID-19, el a folosit saci întregi de măști medicale aruncate la gunoi, pentru a realiza o canapea în ton cu timpurile pe care le trăim. Să vedeți ce a făcut acum!
De această dată, Tobias Zambotti s-a uitat la nivelul mărilor și, observând că a crescut, a decis să creeze o piesă de mobilier care să exprime exact acest fapt și să tragă un semnal de alarmă. Așa a apărut scaunul-colac de salvare.
Designerul a recuperat de pe diverse plaje câțiva colaci de salvare pentru copii și le-a dat altă menire, transformându-i în scăunele de pescuit sau pur și simplu scăunele outdoor, nespus de simpatice prin aspect și inedite prin simplitate. Practic, Tobias Zambotti a folosit colacul de salvare pe post de șezut, atașându-i patru picioare metalice, pe cât de subțiri, pe atât de stabile.
„Prin acest proiect am încercat să atrag comunitatea designerilor de partea unui viitor sustenabil și, în același timp, să arăt beneficiile upcycling-ului”, a scris designerul pe pagina propriului site. Inclusiv păstrarea culorii inițiale a colacului de salvare urmărește să atragă atenția asupra gravității situației. Acest scaun-colac de salvare are un design jucăuș, însă cu mesajul nu e de joacă: nivelul apelor crește și, cât de curând, nici colacul de salvare nu se va mai putea salva.