Cursuri de creativitate pentru antreprenori
Pentru ca designul să fie mai mult decât un hobby, să fie un business de succes, e nevoie tot de creativitate. Asociația Atelierul vine în ajutorul designului românesc!

Tinerii talentați ai României merită mai mult decât să creeze produse de design în timpul liber, ca pe un hobby. Revista Atelierul vine în întâmpinarea lor, organizând în luna februarie cursuri menite să transforme pasiunea pentru design într-o afacere profitabilă, de la hobby la job. Școala Atelierul pentru antreprenori creativi se desfășoară între 18 și 19 februarie, la sediul The A Hub (strada Vasile Lascăr, nr 48 -50, din București), între orele 13:00 și 17:00. Mihaela Ion și Teodora Vlădescu vor susține cursurile, dezvăluind ponturi despre:
• cum să-ți descoperi inspirația și stilul personal, de la concept la colecție;
• creativitate versus plagiat, reproducere şi recontextualizare;
• designul de produs, între hobby și afacere;
• cum să-ți creezi un brand;
• tehnici de promovare a produselor de autor;
• business modeling: cheltuieli vs profit; branding și rebranding, customer care.
La cursuri vor fi invitate și persoane care au aplicat deja cu succes aceste practici și care vor împărtăși cursanților din experiențele lor pozitive.
Costuri: 220 ron. Organizatorii oferă participanților și șansa de a fi promovați în cadrul Revistei Atelierul, dacă produsele se potrivesc profilului acestei reviste. Înscrierile se fac accesând aici.