Ediție specială Creative Night Talks – Tradiție în contemporan
Pe 27 ianuarie 2022, de la ora 21.00, Revista Atelierul celebrează cultura națională, printr-o ediție specială Creative Night Talks, având tematica Tradiție în contemporan. Este o abordare multidisciplinară a integrării tradiției româneşti în contemporaneitate, iar evenimentul este gândit în trei părți distincte.
În prima parte a conferinței vor avea loc discuții cu persoane active din mediul academic şi cel al cercetării, iar în a doua parte vor fi prezentate proiecte care au reușit să aplice în mod coerent această complementaritate dintre tradiție și mediul cultural contemporan. Și, fiindcă e vorba despre o ediție speciale Creative Night Talks, seara se va încheia cu un concert live, de studio.
Ediția Creative Night Talks – Tradiție în contemporan începe cu o discuție între moderatoarea Mihaela Ion și profesorul univ. dr. Silviu Miloiu, prorector al Universității Valahia Târgovişte. Discuție va avea ca subiect „Cultura și cercetarea istoriei naționale în spațiul cultural european”. Silviu Miloiu este președinte al Asociației Române de Studii Baltice și Nordice și redactor-șef al Revistei Române pentru Studii Baltice și Nordice. Este autor și coautor al mai multor monografii dedicate istoriei Europei Nordice și Baltice și unora dintre țările din regiune: Finlanda, Lituania, Letonia. A publicat monografii și volume de documente despre istoria relațiilor României cu statele baltice și nordice. Este laureat al Premiului „George Iacobescu” pentru contribuții remarcabile în domeniul istoriei relațiilor României cu Marea Britanie și integrării europene, premiu decernat de Ministerul Britanic pentru Europa și de School of Slavonic & East European Studies. A fost răsplătit și cu decorații și premii de excelență din partea Finlandei, Letoniei și Lituaniei. A predat și a realizat muncă de cercetare în Finlanda, Germania, Letonia și Marea Britanie. Este specializat în istoria politicii externe româneşti din secolul XX.
Doctor în istorie Iulia Anania, conservator la Muzeul Dimitrie Gusti, propune o perspectivă insolită asupra raportării la patrimoniul material, în prelegerea „Despre apartenență”. Iulia Anania a absolvit Facultatea de biologie din cadrul Universității București, urmată de un doctorat în domeniul conservării patrimoniului. Lucrează de 14 ani în Laboratorul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, ocupându-se cu precădere de construcțiile istorice din lemn aflate în expoziția permanentă.
Alexu Toader, partener şi hangiu la „Viscri 32 – White Barn & Blue House", partener menthol.ro, co-fondator Asociația Imbold, continuă discuția cu tematica „Patrimoniul cultural transilvănean ca sursă de inspirație în design de brand, design de interior şi gastronomie”. Alexu Toader s-a născut în Bucureşti şi a copilărit cea mai mare parte a timpului printre blocuri. Nu și-a închipuit că va lua la un moment dat decizia de a se muta cu familia la Viscri, un sat retras din județul Brașov. A deschis Viscri 32 – White Barn & Blue House și un restaurant Slow Food în cadrul unei pensiuni, ambele funcționând ca proiecte sociale. A fondat, alături de fratele lui, studioul de design „Hello Menthol”, bistro-ul Acuarela, grădina de vară Plastilina, Asociația Culturală Imbold și spațiul de evenimente Atelierul de Producție. A co-organizat festivalul de folclor remixat „Imbold Nativ”, mini-festivalul de jazz Gradinesco, mai multe proiecte de artă contemporană la Galeria Imbold și a pus bazele platformei „Bucate de prin sate”.
ATOMA (Andreea Toma) ne oferă o perspectivă „Despre statusul proiectelor de artă urbană”. Este artistă vizuală, muralistă, graphic designer și lucrează din București. Absolventă a departamentului de Pictură, îşi perfecționează studiile masterale în cadrul Departamentului de Artă Murală de la Universitatea Națională de Arte din Bucureşti. Participă activ la evenimente și festivaluri de street art. În lucrările ei își propune să surprindă realități sociale, stări umane în fața unor situații generate de impactul tehnologiei asupra noastră, pe care le redă cu claritate și nuanțe, dar și cu fină ironie. Picturile în ulei, picturile murale, instalațiile, lucrările mixed-media acoperă tematici diverse.
Înainte de concertul live, Birkoff prezintă în câteva minute proiectul său muzical, şi de ce a ales să adopte un stil muzical bazat pe instrumente vechi și noi. Pentru Birkoff, pasiunea pentru natură pătrunde în universul muzicii sale. Folosind instrumente arhaice în combinație cu instrumente moderne, redă o muzică aparte, ca venită dintr-o altă lume.
Conferințele Creative Night Talks, inițiate în 2020, sunt moderate de Mihaela Ion, manager cultural cu o experiență de peste 15 ani în domeniul industriilor creative şi culturale internaționale, co-fondatoare a Revistei Atelierul, doctor în istoria artei, și curator independent.
Organizator: Asociația Atelierul de Creație (Revista Atelierul)
Proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.