Mai puțin de o săptămână până la Stockholm Furniture Fair
În perioada 7-11 februarie 2023, urmează să se desfășoare Stockholm Furniture Fair, un eveniment de marcă pentru stilul de amenajare scandinav. Accentul cade pe soluții de mobilier și iluminare în cel mai pur stil minimalist, dar organizatorii anunță și noutăți în programul târgului.
Ediția 2023 este așteptată cu nerăbdare de cei circa 400 de expozanți și de vizitatorii înscriși din 100 de țări – este vorba de vizitatori profesionali, ceea ce ridică miza contactelor de afaceri în zilele de 7-11 februarie. Printre expozanții de anul acesta se regăsesc și producători de mobilă din România, precum Carel Woodworks sau ASKIA. Invitatul de onoare al acestei ediții este Studio Front din Suedia.
Noutățile ediției 2023 a Stockholm Furniture Fair
• Platforma online Älvsjö gård, dedicată designului de colecție – se va desfășura într-un spațiu alăturat târgului, și are drept obiectiv să pună în legătura mobilierul de masă cu mobilierul unicat, respectiv mobilierul în serie limitată.
• The Nude Edition, destinată expozanților de materiale reciclate – sustenabilitate, simplitate și design de înalt nivel creativ.
• The Gallery Edition, un spațiu expozițional cu totul nou, menit să facă legătura între târgul de mobilier și Stockholm Design Week ce se desfășoară în aceeași perioadă. Reprezintă un prilej de maximă expunere, iar fiecare participant are dreptul la o singură piesă pe care să o prezinte în cadrul acestui spațiu.
Stockholm Furniture Fair reprezintă an de an locul din care designul scandinav își trage seva, locul în care se întâlnesc idei creative și se stabilesc trendurile anului pentru stilul scandinav. Prima ediție a acestui eveniment a avut loc în anul 1951, evoluând de la un târg local de mobilă la un eveniment de prestigiu la nivel global.