Se apropie MIFF 2023
Cel mai mare târg de mobilier din Asia de Sud-Est urmează să-și deschidă porțile în câteva zile. Ediția anului 2023 va avea loc în perioada 1-4 martie, în două centre expoziționale, așa cum ne-am obișnuit deja cu toții. Organizatorii sunt mulțumiți de rata de înscriere a expozanților, anunțând cifre concrete.

Malaysian International Furniture Fair (MIFF) este un eveniment dedicat exclusiv profesioniștilor. La începutul lunii februarie, organizatorii anunțau că numărul expozanților înscriși la ediția 2023 a atins și chiar depășit pragul preconizat de 500 de companii, ridicând speranțe pentru un număr final de 600 participanți. În ce-i privește pe vizitatorii profesionali, se vehiculează mii de cumpărători din circa 116 state.

„Suntem mulțumiți că MIFF a revenit la nivelul de amploare obișnuit înainte de pandemie. După o perioadă atât de plină de nesiguranță, MIFF arată că industria globală și comerțul continuă să se dezvolte. Evenimentul nostru oferă oportunități incredibile expozanților participanți – creșterea afacerilor și vizibilității printre cumpărători din toată lumea” – a declarat Kelie Lim, managerul MIFF.

Premieră: redeschiderea frontierei cu China prilejuiește participarea a 200 de companii chinezești la MIFF 2023, dar și prezența Furniture China în cadrul MIFF 2023. Pentru a doua oară, MIFF va găzdui și expoziția de design xOrdinary, curatoriată de unul dintre cei mai tineri și talentați designeri, Lim Bo Qiang, care a făcut senzație la Salonul de la Milano.

MagMob a participat – începând din 2009 – an de an la edițiile MIFF. Nu vom lipsi nici de această dată, cu atât mai mult că interesul pentru schimburi comerciale între România și Malaysia sunt în creștere și în domeniul mobilei. Până când noi importăm mai ales mobilier outdoor, scaune și saltele din latex natural, piața din Malaysia primește cu interes mobila de lux pentru proiecte rezidențiale și mobilierul de bucătărie.
