logo logo

MagMob este o revistă speciali­zată în domeniul mobilei, din care vă puteţi inspira atunci când trebuie să faceţi o ale­gere pentru casa, biroul sau gră­dina voastră.

Program de promovare la export

Fast Forward Editorial SRL

540322 Târgu Mureş, Str. Bistriţei nr. 9
Romania, jud. Mureş
RO 24342230 • J19/828/2008

+40-730-190077

zilahi@magazinulmobilei.ro

Târgul Light + Building, programat pentru la toamnă

Printre atâtea evenimente ba amânate, ba chiar anulate pe fondul pandemiei de COVID, iată o veste bună: târgul Light + Building a fost programat să aibă loc în toamna acestui an, la Frankfurt. Evenimentul are loc din doi în doi ani, iar ediția din toamna lui 2022 este așteptată cu mare interes.

light_building-6615
Un eveniment marca Messe Frankfurt./Light-building.messefrankfurt.com 
Publicitate
Andreea Chiru  |  21 Aprilie 2022

Organizatorii Messe Frankfurt au anunțat datele sigure de desfășurare a târgului Light + Building: 2-6 octombrie 2022. Sunt așteptați să se înscrie pentru participare cu stand circa 1300 de expozanți din 46 de țări. Noua ediție este una îndelung așteptată, câtă vreme târgul a lipsit în ultimii patru ani, pe fondul pandemiei. Chiar și organizarea din acest an a fost îndelung gândită, soluția fiind această ediție de toamnă.

Târgul Light + Building are loc în Germania, la Frankfurt și se adresează industriei energiei, având ca scop și misiune găsirea de soluții pentru reducerea consumului de energie electrică la nivelul clădirilor. Contextul: orașul smart. Cuvinte cheie: protejarea resurselor naturale. Temele ediției de toamnă ale evenimentului au fost deja anunțate și se referă la nevoia digitalizării, sustenabilității și energiei verzi.  

„În aceste ultime săptămâni, am contactat toți expozanții târgului Light + Building și am discutat cu ei despre posibilitatea organizării acestei ediții de toamnă. Mulți dintre actorii naționali și internaționali ai industriei de profil au confirmat deja participarea la ediția de toamnă.”, a declarat  Iris Jeglitza-Moshage, Senior Vice President Technology.

Ediția obișnuită a târgului Light + Building avea loc de regulă în luna martie a anului, dar de această dată organizatorii au dorit să elimine cu orice preț varianta anulării ediției 2022. Așa că au găsit soluția amânării pentru la toamnă.

Publicitate
Publicitate